poemul mărturisirii
E o zi tristă. Soarele moare retras în mormântul cerului întunecat. Sentimentul ce m-a animat și m-a reanimat de atâtea ori, m-a părăsit. În locul lui un gol infinit care doare mă face să scap din
Înălțimi
În înalturi, lumina se joacă cu întunericul Și din dansul demonului solar Se naște mișcarea iubirii rotative Fără sfârșit. Un înger cu aripa orbitor de întunecată Se aruncă din abis spre
un cuvânt..
am așteptat un cuvânt să spargă singurătatea mi-am încins creierii cu țigăr și cafea am dat telefoane și am deschis messengerul să aud, să văd orice alt cuvânt în afara celui rostit de
ea
16 Septembrie 2011 Mă plimb prin jungle de gânduri, de doruri, de vise Alături de cea care-mi zise: - Te vreau ca prieten de seară În care amorul trebuie să dispară, să piară. - Te vreau ca
mi-ai spus că...
poem 24 Noiembrie 2011 Îți voi mai săruta buzele, Te voi mai îmbrățișa în nopțile reci Ale toamnei? Vor străluci stelele Și soare va străluci în amoruri Ridicându-se desupra unor oameni
înger?
19 August 2011 În fluvii strâmte și adânci de sânge să mă-nalț Din rădăcina neagră de murdar pământ Și lumânarea-mi s-o aprind din ochiu-mi de cuarț La margini nefăcute de aspre gropi ca de
la un capăt
la un capăt de zi, la un capăt ca oricare capăt al oricărei clipe care are un început și un sfârșit eu stau cu ochii fixați în oglinda retrovizoare a unei mașini parcate ilegal în desișul unei
poemele...
scluptorul ca un scluptor mi-am dăltuit viziunea. cocoșului i-am rupt sunetul cântului, pisicii i-am retezat ghearele și pe ursul polar adormit l-am tuns zero. ce a rămas trebuia dus la
poeme
Ieri ai coborât din mijlocul toamnei Purtând bruma liveziilor Și mirosul vinului încă nefermentat. Răsăritul m-a găsit Ca un stejar așteptând securea Ori flacăra ce-l va arde Când zăpada se va
toamna
m-a inecat toamna in culorile sale, o inmormantare in curcubee divine mai ascult si mai vad de ploile senine sau de o iubire intalnita pe-o cale straina ca straina din inima mea sau ca o
lumea
Lumea s-a spart in cateva bucati mari si late ca o oglinda sparta. Ramasitele ei s-au implantat ca un cui in inima unui oarecare sinucigas in adancul irisilor unor oameni ce pareau a ma conduce in
labirint
luna își topea zăpada picurând-o printre crisatlele întunericului iluminând istoriile adormite a celor mulți oferind stigmatul feericului privirilor, atingerilor, căutărilor tuturor
poeme
Alt adevăr smuls dintre dinții încleștați pe limba ce a ridicat odată greutățile porții spre a triumfa fantomele morții. Alt cuvânt a urlat în tăcerea solemnă ca un urlet de ritual
poem
două mâini albastre pictate de cerul în care te-ai îmbăiat răscolesc prezentul din care ai plecat. au picat. cer și pământ au picat în mine ca într-un abis umplut doar de ecoul nașterii din
Eunucul
Eunucul Rătăcea prin oraș fără a avea o destinație precisă. Îmbrăcat în alb, cu pantofi sport de culoare neagră hălăduia prin oceanul de necunoscuți căutând în cotloanele minții sale o mantră
poezii
Respiro1 Beat fiind de multa amăgire sau vis m-am legat în căderea nocturnă de pomul și frunza arămie... un cutremur, un curent de aer sau vânt puternic și-a croit drum până la pielea
