cretu-rosca draguta

din fotoliu văd chipul tău senin mă minunez de ochii tăi și modul în care miști buzele pentu a putea articula cuvinte mișcarea mâinilor tale,pare aripi de flutur ușoare iar gândurile se văd

Catedrale cu turle sub formă de suliță Aurul strălucitor al comorilor tăinuite Cerșetori la poarta umanității goi.

munți albi încoronați inima focului sacru dimineți liniștite

și dacă trupul poate fi cu ușurință îngenuchiat mai presus de toate rămâne spiritul liber, ce, nu se poate închide între zăbrele de fier, pe care, cei puternici cu nevrednicie le tot

îmi lipsește respirul dar îti voi fi întotdeauna aproape o altă viață nu vom mai cunoaște, desparțiți vom fi pierduți. o altă viață îmi vei da, dacă vom trăi în sinceritate, în brațele mele te

decâte ori ai trimis un gând să-mi mângâi sufletul bonlav? deși tu nu știai nimic eu atingeam rugile din obrazul tău când tu dormeai și nu știai că eu încercam să-ți alin toată durerea și

am întins o mână să prind cerul credeam că e posibil mi se părea a nu fi greu era mereu aproape fruntea mea întotdeuna simțea alintarea dar dintr-odată am devenit conștientă

îmi tulbură existența gândul că mâine poate nu va mai fi așa cum până azi a fost că într-o dimineață am să deschid ochii și voi fi întâmpinată de un zid care nu mă lăsa să respir și că nu

fruntea plecată de multe greutăți ia strălucirea ochilor ce caută viață sufletul o piatra de moară dar undeva în adînc încă-i aprinsă o luminiță ce o mai menține licărind puțina

ore par a se fi scurs decând viață ai primit, când la sân ai fost hrănit și de mamă ocrotit, pare să fi fost un vis eden ,rai sau paradis, zbor de pasăre prin nor sau pe cer liniștitor dulce

ninsori cu vise albe covor pe drumul vieții alb cenușiu și alb curat sălășluiesc în zorii dimineții. noian de liniște abundă, acolo unde visele ajung și se transformă în ploi de stele și-n

creați pentru a da formă și viață vă nașteți și apoi muriți pentru noi lacrima voastră de durere,murind vine pe pământ cu un ropot de ploi. aflați în mișcare continuă sunteți alintați de aer

marea e tulbure și disperată așteaptă iubirea prin valuri să-i treacă, răpusa de timpul trecut cere oceanului un val împrumut. el o asculta dar nu înțelege lasă să-i treacă prin val

ascult în tăcere muta durere ce apare și piere după plăcere alungă trăirea omoară speranța îti seacă puterea și simți doar durerea. sacrifici și ziua, jertfești

dorul cel întunecat, visul dulce a spulberat s-au mutat în timpul tău dispersindu-se de lume, rămânând în locul lor doar durere si loc gol. trupul pare pustiit. jalnic ,nu are

aștept să se facă lumină detronat întunericul cere dreptate, ca ziua de azi sigur sunt toate. lumina așteaptă,întuneric se duce, omenirea se află din nou la răscruce. un pun de pământ,

îmi plâng propria moarte căci nimeni după mine să sufere, să plângă nu se va-ncumeta. de-ar fi s-o facă însă ceilalți nu-i vor lăsa. să suferi pentru seamăn, azi pare a fi

ianuarie 2008 Ești steaua mea lucitoare care-mi aduce lumina și bucurie în

Chemarea ta o simt acum, departe și totuși aici deși în viață ,tot mai aproape de moarte din noapte în noapte. chemarea ta străbate zarea, doar sufletul meu știe că undeva aici sau

bieți rătăciți prin lume, glasuri pierdute-n pustiu, cristale de ochi plimbători la vedere ascunse comori. Speranta agățată de creastă tristețe în lumea albastră nori rătăciți

un miez de viață veselă aș scobi, cu o daltă tăioasă contur ușor să-i dau. și viața o nouă formă sa ia, pe care s-o torn apoi la fiecare dintre noi. trăire,viață,năzuință să

și azi a fost aceiași zi, în care, eu sunt tot eu, cea care-am fost până ieri. n-a apărut nici o schimbare și azi simt durerea de ieri, cea purtată cu mine demult, și nu pot face