Poezie
Ranile mele
1 min lectură·
Mediu
când mă simt rău
îmi caut rănile
și le intreb
ce-aș putea să fac
să nu mai plece
câte una mai renunță
se mai vindecă
dar eu
mă simt vinovat
că le-am înșelat încrederea
poate ar fi mai simplu
cu o singură rană
de pe buzele căreia
să se vadă sufletul
ca o prăpastie
mă gândesc că dacă
m-aș ridica
ar cădea de pe mine
ca o ploaie ruginie
și m-aș întreba
tot timpul
de ce am renunțat la ele.
poate ar fi mai simplu
să strig
după o pasăre măiastră
care să-mi lipească
rănile.
013.341
0
îmi caut rănile
și le intreb
dacă se simt bine
în pielea mea
dacă doresc
să le fac un ceai
sau chiar
de ce nu?
să rămână peste noapte
la mine (în suflet)
le invit să-mi penetreze
țesuturile vasculare
pentru ca
cicatricile să rămână
definive
ca stelele în bolta
adânca a cerului,
ca ochii tăi
albaștri necruțători
dacă m-aș ridica,
ar cădea de pe mine
o ploaie ruginie
poate ar fi mai simplu
să nu strig”
E o idee la baza poeziei tale, o idee căreia i-ar fi prins mai bine mai multă ironie. Inspirație multă!