când mă simt rău
îmi caut rănile
și le intreb
ce-aș putea să fac
să nu mai plece
câte una mai renunță
se mai vindecă
dar eu
mă simt vinovat
că le-am înșelat încrederea
poate ar fi mai
după ce ai plecat ușa scârțâia
mutându-și de pe un picior pe altul nerăbdarea
în timp ce
eu încercam să scap de ecoul greu
al cuvintelor, ca de o boală contagioasă
mi-au rămas niște
Atâta toamnă
Văd frunze căzute,
credeam că înseamnă
că noi, vom avea
amintiri despre toamnă.
Dar par mai degrabă
simțindu-le reci,
că vorbele toamnei
te-ndeamnă să pleci.
Și ceruri
Refren de iarnă
Și dacă iarnă e să fie
să-ți fie cald, precum mi-e mie,
sub blana gândului târzie,
căci fericirea o să vie
când creanga bradului pustie
va zămisli lumini o mie
cum
Iarna nu mai exista.
Exista doar niste muguri albi
scuturati,
de undeva din ceruri,
pe care ti-i daruiesc.
Iarna nu mai exista...
Doar umerii tai curati
ca niste ghiocei
dezveliti,pe
Hai vino, iarasi iarna,
Cernind usor pe strada
Si-aprinde-ne-o speranta
Pe cerul de zapada.
Povara vietii noastre
Nedefinita, stranie,
Mai trece-o de pe umeri
S-alunece-ntr-o sanie.
Cand
Spargeam deunazi o nuca
loveam in ea cu disperare
crezand ca poate-i deghizata
si inauntru esti tu, toata.
Cand coaja ii era pe duca,
am reusit sa vad mai bine.
Era un simplu miez de
Priveam coplesit
o stea cazatoare,
de parca
ti-as fi vazut trupul,
aruncandu-se-n mare.
Isi incepuse
scapararea de astru,
dar in ochii mei
te scaldai, tu,
in smarald si albastru.
Isi
Peste inima mea
nu pot pune alte vesminte...
cele de sarbatoare
nu stiu sa le imbrac.
Le gasesc prea largi
sau prea stramte
si de fapt, nici nu le prea plac.
Dar bataia ei repetata
mi-a
La o cafea…
Să sorb o cafea, într-o ceașcă,
Și soarele să mă soarbă pe mine
Să-mi ascund un ușor tremurat,
Dar să caut din priviri
Cine soarbe din soare, chiar cine ?
Să fie așa de
Femeie
Daca nu te-as fi iubit
m-as fi grabit sa mor
sub zacaminte de dor
mi-as fi gasit sfarsit.
Daca nu te-as fi iubit
n-as fi inceput inca din zori
dintre ganduri sa strang
un buchet
Mă scald în ochii tăi nevăzuți
ca și cum
le-am ghicit forma
și le-am învățat obiceiurile.
Când clipești,
parcă mă îmbrățișezi
și valuri din culoarea lor
mă aruncă
spre depărtarea în care
Cu fiece ploaie
îmi curge șiroaie
cerul, prin plete.
Picături desuete
ce par să regrete
că nu au fost lacrimi
mi se-adună pe față,
nu le șterg, mă răsfață,
le opresc, mă încântă
cu
