Poezii

când mă simt rău îmi caut rănile și le intreb ce-aș putea să fac să nu mai plece câte una mai renunță se mai vindecă dar eu mă simt vinovat că le-am înșelat încrederea poate ar fi mai

după ce ai plecat ușa scârțâia mutându-și de pe un picior pe altul nerăbdarea în timp ce eu încercam să scap de ecoul greu al cuvintelor, ca de o boală contagioasă mi-au rămas niște

Atâta toamnă Văd frunze căzute, credeam că înseamnă că noi, vom avea amintiri despre toamnă. Dar par mai degrabă simțindu-le reci, că vorbele toamnei te-ndeamnă să pleci. Și ceruri

Refren de iarnă Și dacă iarnă e să fie să-ți fie cald, precum mi-e mie, sub blana gândului târzie, căci fericirea o să vie când creanga bradului pustie va zămisli lumini o mie cum

Iarna nu mai exista. Exista doar niste muguri albi scuturati, de undeva din ceruri, pe care ti-i daruiesc. Iarna nu mai exista... Doar umerii tai curati ca niste ghiocei dezveliti,pe

Hai vino, iarasi iarna, Cernind usor pe strada Si-aprinde-ne-o speranta Pe cerul de zapada. Povara vietii noastre Nedefinita, stranie, Mai trece-o de pe umeri S-alunece-ntr-o sanie. Cand

Spargeam deunazi o nuca loveam in ea cu disperare crezand ca poate-i deghizata si inauntru esti tu, toata. Cand coaja ii era pe duca, am reusit sa vad mai bine. Era un simplu miez de

Priveam coplesit o stea cazatoare, de parca ti-as fi vazut trupul, aruncandu-se-n mare. Isi incepuse scapararea de astru, dar in ochii mei te scaldai, tu, in smarald si albastru. Isi

Peste inima mea nu pot pune alte vesminte... cele de sarbatoare nu stiu sa le imbrac. Le gasesc prea largi sau prea stramte si de fapt, nici nu le prea plac. Dar bataia ei repetata mi-a

La o cafea… Să sorb o cafea, într-o ceașcă, Și soarele să mă soarbă pe mine Să-mi ascund un ușor tremurat, Dar să caut din priviri Cine soarbe din soare, chiar cine ? Să fie așa de

Femeie Daca nu te-as fi iubit m-as fi grabit sa mor sub zacaminte de dor mi-as fi gasit sfarsit. Daca nu te-as fi iubit n-as fi inceput inca din zori dintre ganduri sa strang un buchet

Mă scald în ochii tăi nevăzuți ca și cum le-am ghicit forma și le-am învățat obiceiurile. Când clipești, parcă mă îmbrățișezi și valuri din culoarea lor mă aruncă spre depărtarea în care

Cu fiece ploaie îmi curge șiroaie cerul, prin plete. Picături desuete ce par să regrete că nu au fost lacrimi mi se-adună pe față, nu le șterg, mă răsfață, le opresc, mă încântă cu