Este încă vară, însă toamna se grăbește să apară
în sufletul ei, în viața ei, prin toate colțurile minții.
Un vânt răcoros îi trezește simțurile, făcând-o parcă să tresară.
O ploaie maruntă și
Se adună norii de furtună
pe fruntea ta ce odat' era senină.
Iar eu privesc cam temătoare ,
Având în minte o singură întrebare,
Ce nu o pot rosti cu voce tare
Căci mă cam doare.
(însă îmi
Tu mi-ai furat inocența.
Mi-ai luat copilăria și ai aruncat-o
fară să eziți la gunoi.
Tu mi-ai furat bucuria,
Ai rupt-o in mii de bucăți,suflând-o
fără milă în cele patru zări.
Tu mi-ai furat
Îmi este teamă de furie, întotdeauna mi-a fost teamă de furie. De furia ce la un moment dat va iesi din cuibul ei și mă va elibera de ea, de secrete bine inserate undeva într-un colț al
Stăteam întinsă, în prag de toamnă,
în iarba încă verde din a Cozanei poiană.
Contemplam cerul cu o sete nebună
de dorul liniștii ce aveam împrejuru-mi.
Numai vântul răcoros ce ușor se
Cu ochii privind la icoană,
stătea bătrânul cel bun.
Abia clipea iar cu a sa mână
de umăr o strângea pe bătrână,
uitându-se înapoi la al vieții drum.
Privirea mi-am indreptat spre
Mergând cu pași grăbiți spre tine,
te regăsesc și-mi este bine.
Te-aș ține lângă pieptul meu
și te-aș iubi mereu, mereu!
În nopțile cu lună plină,
om merge amândoi de mână
și m-aș opri doar