Poezie
Contemplare
1 min lectură·
Mediu
Stăteam întinsă, în prag de toamnă,
în iarba încă verde din a Cozanei poiană.
Contemplam cerul cu o sete nebună
de dorul liniștii ce aveam împrejuru-mi.
Numai vântul răcoros ce ușor se simțea,
frunzele muribunde să plutească lin ajuta.
Ca într-un tangou ,al iubirii supreme,
spre cer le ridica
și cu patimă apoi într-un vârtej le rotea.
Mergând cu privirea un pic mai în zare
am văzut un vultur ce voia să-mi arate,
prin triumfalul său zbor atât de departe,
că e rost a zbura către soare,
că e-un rost a plana dupa pradă
cu aripile-i întinse, cu ochii săi ageri.
Am coborât ochii de la cer spre pământ
și auzeam oameni amintiri depănând
și cu pofta râzând.
Mă priveam de departe c-un zâmbet senin
și îmi dădeam seama că nu mai simt acel venin
ce-mi sugruma sufletul cu o povară nespusă.
Căci o luasem în palme și-o suflam ca pe cenușă.
001.044
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cozmeci Daniela
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 152
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Cozmeci Daniela. “Contemplare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cozmeci-daniela/poezie/14029962/contemplareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.