Costin

mă întreb ce-ar fi fost această poezie dacă singurătatea (înțeleg că e motivul ales de autoare)transpira din conținut și dacă nu s-ar fi ajuns la o concluzie chiar la sfârșitul textului...

șoseaua ce duce la fundeni e ok, gropile poti fi însă o metaforă pentru morminte. detaliul gri îneacă absolut orice culoare dornică să iasă la suprafață. deci punct ochit punct lovit. dragonul roșu n-a ars?...

misandria salvează agonia, nu-i așa?

inima de sticlă, crinii, incompatibile, euri poetice... sunt elementele care nu-mi plac, probabil fiindcă sunt bărbat... de fapt, din acest poem nu agreez decât culoarea albastră...

mie acest poem îmi dă senzația de pustiu și moarte. iar nodul postum din gât e absolut relevant pentru ceea ce spun. un text deloc atipic în creația poetului florian silișteanu

testicol nu se scrie cumva testicul?

Foarte inspirat inserat momentul ieșirii din somn... \"șarpe ușor șuierând\". Un alt poem scris cu mână sigură și cu minte limpede.

eu aș tăia fără milă primele două strofe. textul oricum se rupe în două. Partea cu cd-ul(neagreată de mine) și cealaltă de unde începe poezia, adică de la pietricele.

În afara faptului că te iubești foarte mult, vezi versul: \"...în membrele inferioare. Încă suple și tinere.\" și a faptului că textul este parcă scuipat pe un asfalt încins, pot să afirm că nu e chiar așa de rău. Într-adevăr se poate face poezie și din banalul-cotidian, cu mai multă atenție însă.... Nu e de-ajuns să te duci după țigări și să-i lași gura apă vânzătorului... Și două cuvinte despre sfârșitul acestui text: obsesie bolnavă.(nu e pleonasm, nu?)...

Ca un doctor chirurg, cu bisturiul, atent, se face incizie pe Teamă. Foarte foarte frumos momentul în care strigi pe cineva, în care ai nevoie de un protector. Ne schimbăm, cu timpul, de cele mai multe ori iremediabil. Problema pe care am avut-o a fost cu m i e r c u r e a aceea, nu putem porni deloc să citesc...

Acest text, după părerea mea, arată clar stadiul(nivelul) în care se află poezia românească în momentul de față. Adică: nu viziune, nu fior, o epatare ieftină, limbaj pe alocuri vulgar, absolut nesusținut, fără miză, fără orizont. Ceea ce mi-a atras imediat atenția, citind acest text, a fost faptul că liricul lipsește cu desăvârșire, persistă un damf de artificial care provine din narativ. Această tendință de epatare continuă o identific frecvent în scriiturile autorilor contemporani. Dacă după câțiva ani de scris câștigi numai o anumită dexteritate de a construi un text și dorința de a povesti niște momente mai dificile din viața ta sau a altora, nu îți rămîne decât să scrii articole, de exemplu... Eu am citit textul fără să tresar, fapt regretabil pentru mine, pentru că am pierdut timpul, bașca m-am lovit spre final și de un trivial \"muie rapid\" care a avut rezonanță și efect de nucă-n perete. Eu m-aș gândi de mai multe ori înainte să postez un astfel de text și aș renunța înainte de a o face...

într-adevăr, acest text îmi aduce foarte bine aminte de Nichita Stănescu. Foarte reușit ca formă însă mai am nevoie de timp să îi simt(înțeleg) esența, conținutul(dacă are vreunul)... Dacă ar fi fost mai lung și ar fi continuat în aceeași manieră ar fi fost delirant...

... sau poate însemna un gol mare în Eden. Mulțumesc.

Iată cum trebuie să arăte, în acepțiunea mea, o poezie clasică de dragoste. \" din minunea ta cresc/ ramuri sub vrăbii...\" este versul care m-a fermecat. Cam atâta putere are iubirea. Atitudinea de \"auto-desconsiderare\" a poetului amplifică foarte tare imaginea pozitivă a femeii iubite.

\"Sunt o ruină, am zis,
de cetate,
ești lanul de iasomie și mentă
crescând peste ea:
singura lumină
rămasă-n Cetate...\"...

Ruina (Poetul) într-un fel de antonimie cu Lumina(Iubita).

Desi sunt un misogin convins cred că \"numai dintr-o femeie soarele poate răsări noaptea\" este un vers pentru care această poezie trebuie evidențiată. Este chiar frumos, iată, cine spunea că poezia cu metaforă a apus?...