Poezie
...
1 min lectură·
Mediu
Răsare soarele. Cel Sfînt coboară
- ai putea de deget să-l prinzi -
Nu-ți lepăda asemănarea, omule,
cînd te vor momi cu oglinzi.
Fii tu însuți. Ai grijă
la înfățișările-I schimbătoare:
cel ce ține laolaltă uscatul
poate despărți și o mare
în două, în patru, în șapte
- la nevoie chiar în mai multe -
căci nu e loc pe pămînt ori în cer
cuvîntul să nu i-L asculte.
Răsare soarele. Cel Sfînt coboară,
își face în tine cuib de veghere:
de unde, dacă nu din interior
poate avea asupră-ți putere?
Oricît ai vrea să-L ignori
vă leagă în toate o cruce:
Pedeapsa apasă pe umerii Tatălui
deși Fiul o duce…
001.428
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 111
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/236548/textComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
