Poezie
simbioză
1 min lectură·
Mediu
Trăiesc în tine precum lumea
în nălucirea ochiului de apă.
O liniște diafană -
În spatele norului, luna și soarele
se întîlnesc, în mare taină, să-și ascundă de noi
divina împreunare. Ce-i dragostea?
O rostogolire a sîngelui prin jgheaburile de aur
ale ființei? O așteptare cutremurată de gîndul
că ne conținem reciproc pînă la absență?
Îți scriu. De emoție, prin foaia de hîrtie încep
să înoate peștișori străvezii, în valuri inegale,
desenate parcă de un orb. Deodată
mă aflu într-un acvariu imens
unde toate vietățile se mănîncă între ele
asemenea literelor dintr-un alfabet de carne.
Cine ești tu? O stea speriată
de propria-i strălucire ca de o boală?
O întîmplare reconstituită din memorie
de cel ce n-a trăit-o nicicînd?
Nu știu. Iese soarele și se varsă în mare,
umple o fereastră, dezgheață un cerc.
Sunt fericit.
Cînd iubesc, puterea mea trece în Celălalt
ca lumina în frunză.
023097
0
\"Trăiesc în tine precum lumea
în nălucirea ochiului de apă.\"
\"Ce-i dragostea?
O rostogolire a sîngelui prin jgheaburile de aur
ale ființei? O așteptare cutremurată de gîndul
că ne conținem reciproc pînă la absență?\"
\"Cine ești tu? O stea speriată
de propria-i strălucire ca de o boală?\"
\"Iese soarele și se varsă în mare,
umple o fereastră, dezgheață un cerc.\"
excelent, autentic, sensibil și - fapt deloc obișnuit! - rod plin al unei stări de grație / fericire. demult nu am mai citit un poem care să vină din preaplin.