neputință

superba prima parte. consider inutile restul... ai spus tot acolo.

alta viatza! superb, fioros !

da, finalul dă bine, sugerează pasul înapoi, gestul de retragere în fața întâlnirii a ceea ce este \"cu totul altfel\", a ceea ce pretinde o chenoză-smerire sau lepădare de schemele \"omului vechi\". În același timp, se întrevede
condiția umană de hotar între timp și veșnicie, odată cu
neputința de a trece hotarul printr-un demers autonom, fără acea deschidere de sine ce \"pătimește cele dumnezeiești\" (Sf. Maxim). Umplerea cu pământ poate fi însă în anumite condiții și o umplere cu smerenie, prin care \"cele cu neputință la om\" se arată \"cu putință\" la Dumnezeu.

mai degraba e o introspectie si un mare semn de indoiala asupra conditie de \"constienta\" in preajama mortii, a unui final. Dumnezeu poate fi sau nu.