Poezie
Pămîntul
1 min lectură·
Mediu
Vru taurul să ia Pămîntu-n coarne.
Se opinti o vreme, nu putu defel.
Cînd îi slăbiră - ca de lut - genunchii,
răzbunător, Pămîntul se prăvăli pe el.
Un armăsar în goana-i lat căzu.
Cercase el zadarnic, atras de vechi ispite,
spre iepele-morgane ce se roteau în preajma-i,
s-amestece Pămîntul sub copite.
Pîndea viclean un șarpe de dudău
căci foamea-i deschisese în măruntaie-abis.
Dar cînd dădu întreg să îl înghită,
o uriașă gură Pămîntul a deschis.
Un uliu împietrit a vrut și el
să ia Pămîntu-n cuibu-i, la agapă.
Iar după ce s-ar fi îndestulat să-l piardă
făcîndu-se din gheare că îl scapă.
Dar dintr-odată mielul sur, de lapte,
pierdut de turma-ntîiului Păstor,
păscu din iarba fragedă. Pămîntul,
cu vii și morți, se înălță pe-un nor.
011.484
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 126
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “Pămîntul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/214324/pamintulComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
HSHShoratiu stroi✓relevanta ultima strofa.. este o poezie frumoasa si interesanta.. dar parca ii lipseste ceva.. aaaa stiu ! muzicalitatea :)
0