Poezie
ritm
1 min lectură·
Mediu
Dimineața găsim urme de dinți în măr
- oricare dintre noi ar putea fi vinovatul -
pîndindu-ne reciproc nici nu vedem
cum șarpele se strecoară în lacăt
și ne încuie pe dinafară
mărul se rostogolește împrejurul nostru și țipă
își vrea înapoi mușcătura
ce să-i adăugăm, Doamne, cînd noi înșine
nu suntem întregi ci doar părți ale poftei tale
de a avea pe cine pedepsi?
ceea ce odată ni se arăta acum trebuie căutat
și ne e frică
strigătul nostru e atît de slab
că abia îți atinge genunchii
dar știm că-l auzi știm că-l auzi
de aceea ne închinăm în fiecare a șaptea zi
odihnei tale.
001.186
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “ritm.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/200491/ritmComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
