Poezie
creația
2 min lectură·
Mediu
iată Creația. omul se pleacă
în fața ei smerit, o cheamă.
ea îi este, deopotrivă,
tată și mamă. un cer fără mijloc e.
și fără vedere. un gol
în care cîntă pasărea cu durere.
decît înăuntru-i
cuvîntul își caută rost.
toate cele ce sînt vor mai fi,
au mai fost. nimic nu e nou,
fraza e veche ca un greier
pe care îl auzi de mii de ani
în ureche.
iată Creația. omul se pleacă
în fața ei smerit. o cheamă.
în sine nu mai e singur, mereu pentru celălalt
îi e teamă. crește imens omul
fărîmă din fărîmă. ca un pod
pe care treci apa deși înaintea ta
îl vezi cum se dărîmă. numele lui
e ca un cîntec întins de îngeri
pe-o vioară. un drum la capătul
căruia orbul vede
întîia oară. dintr-odată
pe fiecare lucru ascuns apasă lumina,
un foc cu chip omenesc
luminează grădina.
iată Creația. omul se teme,
își mișcă înlăuntrul său sprînceana
el – cît o unghie de mic –
simte cum crește, uriașă, taina.
plutește o formă schimbătoare pe ape,
naștere grea, fără lege, ( taina ce
o simți aproape de tine
dar nu o poți înțelege).
iată Creația, omul îi ascultă cuvîntul
se face liniște, la celălalt capăt al nopții
soarele atinge pămîntul. e prima zi
omul se teme. în mintea lui
pentru aceasta e încă
devreme. se miră, suflă în flacără,
flacăra crește. arcul ei de lumină
acoperă cerul – sufletul lumii sporește.
001.405
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 242
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “creația.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/194048/creatiaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.