Poezie
cucernicie
1 min lectură·
Mediu
abia murise prietena ta
și m-ai chemat să-i păzim casa
era frig februarie miercuri
pe fiecare deget al nostru
crescuse cîte un cap de păpușă
astfel s-a umplut încăperea
atunci ai pus masa –
perfecta înțelegere a irealității
o pată roșiatică se lățea pe cearceaf
‚‚ e sîngele trandafirilor, ai spus tu,
prietena mea a murit tînără
n-a avut timp să iubească ’’.
visam aerul avea formă
i-o descoperiserăm și ne miram
în ziua aceea soarele
avea strălucirea unui metal scufundat
tu nu mă iubeai și-am hotărît
să mă răzbun pe lucruri
le-am adunat și le-am cerut să îmi vorbească
ele stăteau mute în fața mea
de ce mă priviți așa? am urlat
cîțiva melci au căzut de pe tăblia mesei
eram puternic dar trist
priveam marea
ochii mei se scufundau fără să-i simt
apoi se întorceau înspăimîntați
să se oglindească înăluntru. era liniște
- orice cuvînt adăugat lasă înapoia sa hîrtia albă,
ai spus tu cucernică liniștită
001.358
0