Poezie

să fie...

1 min lectură·10 iunie 2006

Mediu

să fie viața șirul de păsări pe care îl uiți?

chemarea lor tristă spre nicăieri?

vine noaptea

și te găsește înspăimîntat fără a înțelege

umilința cărnii pășești pe plaja subțire

și în fiecare urmă a ta se îngroapă o floare

- iertarea, îți spui și continui să crezi

că vei trece neobservat -

visezi fuga eului printr-un cîmp de scaieți

încăpățînarea de a fi tu însuți. privești jur-împrejur

o sută de melci pe brațul femeii adormite în ploaie

care dintre ei îi va fi podoabă? (tandrețea

cu care îi va îndepărta pe ceilalți

o va face și mai frumoasă), gîndești tu și ascunzi taina

în părul ei magnific înălțat ca un rug

unde să-ți arzi mîinile și să rîzi fericit apoi să pleci

mai departe convins că pînă la urmă tot

vei descoperi magia nașterii și a morții

oarba încredere. e liniște

aștepți aici cu neputința orbului de a-și plînge înfățișarea

oftezi, da, a murit fluturele acela mic ce

ți se așeza pe deget ca o implorare și doamne

cît l-ai iubit fiindcă tăcea mereu și te asculta cum cînți.

001.216

Costel Stancu. “să fie....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/187604/sa-fie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.