Poezie
împăcarea
1 min lectură·
Mediu
Înalt e pragul, Doamne, mai coboară-l!
Nici păsările toate nu-l pot trece.
Uite, a venit clipa cînd întîiul născut,
Neantul, mă azvîrle din cuib fără să-i pese
că am aripile încă moi.
Rătăcesc prin lume. Strig. Vocea mea -
notă goală pe un portativ de nisip.
Dar nu sunt singur, știu că mă auzi,
altfel nu m-aș trezi dimineața
cu mere în sîn. Mușcătură
cu mușcătură mă apropii de grădina ta,
le așez înapoi pe crengi, cu sfială,
cum potrivești prima pereche de cercei
în urechile iubitei. Prea aspru mă pedepsești
că ți-am nesocotit darul.
Înțelege-mă, Doamne! Am păstrat, totuși, un măr,
să-l împart - la sfîrșit - cînd mă voi reîntîlni
cu fratele meu cel mare, Neantul.
001.513
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “împăcarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/1770161/impacareaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.