Poezie

întîmplare...

1 min lectură·4 noiembrie 2007

Mediu

Copil, căutam greieri prin iarbă.

Îmi plăcea să-i ascult –

nu cîntau niciodată la fel.

Cînd, într-o zi, minune mare:

am găsit

un inel.

M-am gîndit întîi că e fermecat.

Am vrut să-l arunc

departe, în urma mea.

N-am putut, înlăuntrul pietrei lui prețioase

un înger

plîngea.

Am încercat inelul, se potrivea întrutotul.

Parcă fusese întotdeauna

al meu.

L-aș fi păstrat pe deget dar mi-a fost teamă

că pierzătorul era

Dumnezeu.

Auzisem și eu de la unii ori alții

despre nemărginita putere

a Lui.

E limpede pentru toți: cu Dumnezeu

nici cînd pierde

să nu te pui.

Peste ani am înțeles că inelul îmi era hărăzit.

Începusem deja să umblu prin lume

- paiață.

Drept pedeapsă, din piatra-i spartă,

îngerul morții îmi rîde, întruna,

în față.

001.721

Costel Stancu. “întîmplare....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/1752022/intimplare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.