Poezie
Întîlnire
1 min lectură·
Mediu
Te caut
printr-un oraș cu oameni necunoscuți
străzi fără nume, tablouri goale
în care semnăturile artiștilor
înnebunesc de singurătate.
Nu am hartă, nici busolă. Doar un orb.
Îl urmez, nu-mi pasă
în ce prăpastie mă duce
(dacă sfîrșit nu e, nimic nu e!
îmi spun). Trecem rîul -
un bou blînd pe spinarea căruia
trăiesc multe păsări.
Călătoria continuă…continuă…
Aud timpul, firele de iarbă
sunt minutare grăbite
în potcoavele unui cal împușcat
la marginea orașului
unde orbul se întîlnește cu alt orb.
Eu cu Celălalt.
002.346
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “ Întîlnire .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/14059497/intilnireComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
