Poezie
El
1 min lectură·
Mediu
El s-a pierdut în sine ca-ntr-o apă
pe care-o bei și ți se face sete. Nu este
haos să-l cuprindă, nici vin prea dulce
să-l îmbete. El și-a întors urechea
spre neant și-a auzit cum
îl strigăm din porți. A dat
chiar pielea lui subțire - cămașă albă
pentru sorți. Ce l-a durut?
Durerea fără glas a adunat-o-n
sufletul său plin. Ca inimile noastre
să nu simtă cum apele prin
matca morții vin. Toate deodată;
limpezi, fără gol, peste privirea sa,
imensă, calmă. Iar într-o dimineață
s-a trezit găsind un pește mișcător
în palmă. L-a pus în piept și
a simțit, deodată, cum se acoperă, cu
sînge, pasul. În cer ori pe pămînt,
fără oprire, cînd bate inima,
stă ceasul!
001.139
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Costel Stancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Costel Stancu. “El .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/14059224/elComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.