Poezie

Întîlnirea

1 min lectură·5 noiembrie 2014

Mediu

Intri în grădină, întinzi mîna după o poamă!

Pe cer, stelele stau neatinse ca boabele

în păstăi. Nu ești tu culegătorul,

îți strigă paznicul, asmuțind asupră-ți

leneși dulăi. Tu doar ai pus în pămînt,

ai udat. Rodul e al celui ce va veni de

departe, să-l fure. Tîrziu, cînd întunericul

e un obraz de copil, mînjit, vara,

cu mure. Pîndești străinul spre a-l întoarce

din drum. Calul său să-și piardă potcoavele-n

altă parte. De ce doar prin grădina ta

poate trece în goana-i neîndurătoare dinspre

viață-nspre moarte? Uite-l, se-apropie,

îl ai în cătare, un glonț i-ar face strădania

de prisos. Dar, stai! Dușmanul tău

nu poartă arme, e neînsoțit și merge

pe jos. Îl privești cu teamă, parcă ai fi vărsat

sarea pe masă. Nou-venitul pășește,

liniștit, în grădină. Paznicii fug,

dulăii încremenesc. Și dintr-odată

se face lumină!

001.017

Costel Stancu. “Întîlnirea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/14059223/intilnirea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.