Poezie

Minciuna

1 min lectură·2 noiembrie 2014

Mediu

Copii, ne ascundeam în casa din copac.

Mama se prefăcea că ne caută

întorcînd pămîntul pe toate fețele.

Stam ascunși, nici nu respiram,

ca puii unui animal plecat la vînătoare

în locuri îndepărtate. Abia seara, coboram,

cu soarele roșu pe fețe. Mama părea

mai bucuroasă decît atunci cînd ne născuse.

Ani întregi, jocul acesta ne-a ocrotit.

Într-o zi, am descoperit șiretlicul

mamei. Atunci s-a sfîrșit copilăria.

Nu peste mult timp, ne-am mutat în oraș.

Noii proprietari au tăiat copacul.

Umbra lui a rămas în picioare.

E și acum acolo,

legănîndu-se în bătaia vîntului.

001.165

Costel Stancu. “Minciuna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/14059045/minciuna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.