Poezie

Casa

1 min lectură·23 octombrie 2014

Mediu

Într-o zi am găsit ferestrele bătrînului

acoperite cu hîrtie albă.

A plecat într-o călătorie, mi-a spus mama.

Pe pămînt, prin aer, pe mare? am întrebat.

Mama a surîs amar. Atunci,

mi-am lipit auzul de talpa casei lui

și am așteptat.

Eram copil,

nimeni nu-mi măsura timpul!

Întîi, a venit o pasăre și și-a făcut cuib

pe horn, apoi apa a trecut peste buza fîntînii,

cîinele a rupt lanțul și a fugit în sat.

Bătrînul întîrzia.

Tremurînd, m-am furișat înăuntru și

am desenat, pe fiecare coală de hîrtie,

o casă cu ferestrele deschise.

I-am arătat-o mamei, ea a lăcrimat,

a spus că o să ajung un om bun.

N-am înțeles nimic. A doua zi, minune!

Ferestrele erau acoperite

cu hîrtie imaculată. Am desenat alte case.

Nu i le-am mai arătat mamei.

Următoarele zile au fost la fel.

(Oare de ce făcea Dumnezeu atîta risipă?)

Desenam casă după casă, fericit.

Cînd se va întoarce, bătrînul o să fie

putred de bogat.

001.062

Costel Stancu. “Casa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/14058406/casa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.