Poezie

Rădăcini

1 min lectură·10 octombrie 2014

Mediu

îmi amintesc au venit străinii au răscolit satul

ne-au strîns pe toți la un loc unde sînt comorile voastre

cele pe care se spune că joacă focuri au vrut să știe

aici! au răspuns bătrînii înțelepți așezîndu-și mîinile pe piept

străinii le-au scos inimile și le-au azvîrlit la cîini aceștia

au fugit cu ele le-au îngropat în loc ascuns mai marele

haitei s-a întins peste mormînt și acum, după

atîția ani, încă îl mai păzește unde sunt comorile voastre

au răcnit iarăși noii veniți nimeni n-a răspuns nu s-a clintit

nici o frunză prin întuneric îi înconjura amenințătoare

tăcerea noastră au legat la ochi toți bărbații

noi copiii credeam că o să joace baba-oarba

dar n-a fost să fie așa erau turbați

călăii noștri cu fiecare cap tăiat simțeau cum

se îndepărtează și mai mult de răspuns a venit rîndul

femeilor ce se rugau în genunchi cînd le-au atins

din țîțele lor a țîșnit lapte amestecat

cu sînge străinii au rămas descumpăniți parcă

fiecare și-ar fi văzut propria mamă dinaintea ochilor

ca prin minune au încălecat și s-au dus

în urma lor a cîntat puiul păsării fără glas

nefericiții străini poate mai caută și acum!

00940

Costel Stancu. “Rădăcini.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/costel-stancu/poezie/14057586/radacini

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.