Poezie
OSÂNDA
1 min lectură·
Mediu
Lipsa Ta din mine, Doamne,
mă tot doare, mă tot arde.
Căci nu mi Te-ai arătat
ca altora, Dumnezeu!
Osândindu-mă să fiu ateu.
Și tot mereu m-ai blestemat
să-mi pun întrebări neîncetat
și mi-ai aruncat în spate
o mie de păcate
rămase neispășite
și încă o mie de ispite.
Mi-ai dat boala poeziei
să-mi tulbure liniștea gliei
și m-ai făcut de ocară
zi de zi, seară de seară,
să nu pot fi liniștit
cât încă nu mi-ai vorbit.
N-ai zvârlit la păcătos
nici măcar, micuț, un os
din trupul Tău infinit
ca să-l ling la nesfârșit.
Pentr-un semn al Tău, mărunt
aș întoarce un Pământ
și pentr-un răspuns al Tău
Cerul l-aș străbate, zău.
Dar Tu taci, și taci, și taci.
De mă simt cuprins de draci.
084117
0

Dumnezeu si ateu nu sunt rime, ci antirime, se exclud una pe cealalta si-apoi, Ta, Sau, El, Tau, exclude prin definitie notiunea de ateu.
Ori esti ateu, ori diletant. In acest caz diletant.
\"să-mi tulbure liniștea gliei\" iata un vers, ca mai toate celelate, cu o exprimare posaca, tampitica, ca mai toate celelate versuri ce bantuie un pseudopoet ce se baga singur in seama.
De ce considera unii ca pe un site deschis tuturor ineptiilor si aberatiilor poetice mai exista loc de inca un esantion, e greu de inteles.
Ciornele stau in sertare sau la cosul de gunoi, in nici un caz in atentia unui cititor de poezie.