Cosma Felix

Fiind un evolutionist convins, imi place sa subliniez in poeziile mele faptul ca suntem cu totii animale. Cu tot respectul :)

Poezia reda un moment intim dintre un baiat si o fata, planul sarutului dintre cei doi fiind intercalat cu planul cosmic. Elementele luate din natura care-i inconjoara (noaptea, linistea, luna) sunt hiperbolizate si iau amplitutdini istorice, astfel incat sa confere clipei trecatoare un anumit grad de imortalitate. Cat despre ultima strofa... oamenii sunt condamnati sa repete mereu aceleasi greseli si sa comita celeasi pacate. Aici apare o ciclicitate a istoriei iar cei doi tineri se contopesc implicit cu toti marii indragostiti care au fost si care vor veni. Astfel gestul lor devine reprezentativ pentru toata rasa omeneasca.


Sper ca am reusit sa explic cat de cat, merci de comment

Un text emotionant despre frumusetea spirituala a omului confruntat cu dezastrul. Este socant si in acelasi timp are un efect moralizator. Felicitari!

Felix