Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Invins

2 min lectură·
Mediu
Învins Mă doare, insa nu am nici o rana. Sunt mort, dar inca mai mișc. Florile le pot atinge, insa aroma lor nu o mai pot simți, si urcat pe un vârf de munte, cutreier cu privirea zările parca asteptand din cer sa coboare o mana si sa-mi redea acel ceva, ceva-ul ce-mi lipsește. Alert, mă întorc in societate si cu un suflu ușurat mă vad înconjurat de oameni. Dar oamenii vorbesc o alta limba, o limba pe care eu n-o inteleg,.., mă pierd si totul din juru-mi e o forfota clocotitoare. Alerg sa scap dar ea mă urmareste si oriunde m-as duce mă asteapta deja acolo cu un zâmbet de otel. Strig, mă zbat s-o înving si iar fug, fug si ajung undeva unde noi doi stăteam plini de Dumnezeu si orice privire si stingere era atât de calda si de accesibila. Acum doar un cerc șters de lumina mai înconjoară locul nostru. Mă așez in genunchi si un fior mă zguduie electric. Nu, nu e lumina aceea, doar flacăra unei lumânări aprinse-n amintirea noastră. Si zâmbesc, insa zâmbetul e intesat de freamăte ale tristeții, iar ochiul e gol, mai gol ca niciodată. Si ochiul mă doare si sângerează-n lacrimi arse, mă pierd intr-un ocean in care sunt singur si tarmul nu-l cunosc. Purtat de valuri astept sa vad un colt de pamant unde sa-mi odihnesc trupul trecut. Dar nu, oceanul acesta-i infinit si tarmul, tarmul nu-i deloc.
012717
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
239
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cosereanu Vlad. “Invins.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cosereanu-vlad/jurnal/95147/invins

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@diana-rizoiuDR
Diana Rizoiu
\"Dar nu, oceanul acest-i infint și țărmul, țărmul ...\" ... îl văd când nu mai aveam nici o speranță. Ajung într-o lume în care scap de tot ce mă urmărea în trecut. Sunt fericit și zâmbesc. Nimic nu e fals și mă încumet să merg mai departe ... am ajuns visul!

M-am gândit că dacă ți-am modificat puțin sfârșitul poate reușesc să te fac să vezi altfel viața. Nu ești învins și nu vei fi. Privește lucrurile mai optimist și totul va fi bine! Pentru că viața are multe fețe, iar atunci când ești pierdut te ajută, numai speră ... eu am sperat.
0