*

Cât ai puța de mare, băi Scooby? Ne întorceam cu mașina de la un joc amical de verificare, cu echipa noastră de baschet copii, după un joc ce s-a desfășurat într-o sală din orașul Luduș. Cu noi în mașină erau copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Eu șofer, în stânga mea bunica lui Rareș, în spate Rares(10), Teo(10) si David(7), copiii erau adânciți într-o discuție ce oscila între matematicul: - Cât fac 3+4?, până la pragmaticul: - Băi David, tu ești ungur, că noi n-am știut? David, fiind mai micuț cu cățiva ani, sărăcuțul, cu obrăjorii lui roși și zâmbetul inocent, sincer și nedisimulat, afișat permanent și natural pe chipul lui ușor rotofei dar foarte simpatic, răspundea și el cum putea, într-o românească stâlcită, tirului întrebărilor celor mari, așa cum putea și se pricepea și el, colea. Ceilalți băieți râdeau de răspunsurile copilului cu hohote spontane și sincere, cum numai copiii știu să râdă. Cascade nu alta. La un moment dat, Teo mucalitul se întoarce spre David și spuse: - Bă Scooby, tu cât ai puța de mare? Aveam să mă dumiresc ulterior că propozitia era "împrumutată" din niște desene animate imbecile, Satana Cartoons sau așa ceva, desene animate ce circulă încă și acum pe internet, însă atunci eram complet neștiutor despre ele. Șocul nostru era atât de mare încât nu puteam sorbi aer suficient în strâmta cabina a opelului meu. Apucai doar să mă uit scurt și oarecum vinovat spre bunica lui Rareș, care ședea și ea fâstâcită în dreapta mea și până să protestăm noi asupra justeții sau eventual asupra esteticii unei asemenea întrebări, răspunsul veni prompt de la David: - Cât un clădir! Coachzen 23.sep. 2014