Poezie
Dincolo
1 min lectură·
Mediu
mă uit năuc cu ochi afunzi
precum două tăuri negre
spre lume
dincolo de iriși
sau gene umbroase
privesc
iubesc oamenii cu toată ființa mea
nu știu de ce
așa mi-a zis tata odată când ne întorceam cu trenul de la Cluj
- Mihai nu mă satur de oameni niciodată!
și vedeam oamenii
prin ochii lui blânzi
de ce iubim oamenii, tată?
nu cred că am pus această întrebare
însă tata mi-a răspuns citindu-mi parcă gândurile
a oftat prelung iar eu știam că spune adevărul
- pentru că în spatele inimii lor ești întotdeauna tu
pur și simplu cred ce zice tatăl meu
el e mare
el știe bine
în adâncul inimii
lacuri pure
pline cu lacrimi stau gata pregătite
să inunde abisurile ochilor mei de copil
așa pățesc întotdeauna când mă uit la oameni
când privesc înapoi spre tata
plâng liniștit acum
nu știu dacă din cauza oamenilor sau a tatei
am înțeles în sfârșit cum e cu oamenii
ei sunt oglinzi imperfecte
din care Dumnezeu îmi șoptește
tainic în tăcere
Te iubesc!
Mihai George Corui
24.08.12
00889
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- corui mihai george
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 178
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
corui mihai george. “Dincolo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corui-mihai-george/poezie/14013080/dincoloComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.