Poezie
Matrice divină
1 min lectură·
Mediu
un flash mi-a traversat conștiența
suntem râuri
într-un peisaj spațio-temporal fix
amintește-ți de punctul nemișcat
visat de Isaac Newton
un copil a spus despre ZOO
locul în care animalele se uită la oameni
timpul e static
e fix ca și ceasul bunicii de pe șemineu
noi curgem
- viețuind și exfoliindu-ne continuu precum ceapa -
viață după viață
expirație după inspirație
ființa noastră este eternă
indestructibilă
spiritul vieții perpetuue
esența vibrantă
armonie
oameni
suntem râuri curgătoare prin albii
timp-esență-dragoste
grinzi ale matricii numită viață
toate sunt în legătură cu toate
e uimitor cât e de frumos în lume și în noi
am creat asta
timpul nu curge însă noi o facem
exfoliere continuuă
metamorfoză
de pe platouri înalte tibetane
îmi brăzdează fruntea un gând
cum poți face ca o picatură să nu se evapore
răspunsul vine aproape firesc
după zbuciumul
atâtor experiențe
o arunci în mare
dragostea e râu proaspăt
de munte
dar și mare de iubire
suntem râuri curgătoare spre un ocean de iubire
suntem OAMENI
vehicule încântătoare ce transportă
o încărcătură atât de prețioasă
încât universul întreg se înfioară
transportăm și suntem
iubire
Mihai Corui
30 mai 2011
001.068
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- corui mihai george
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 190
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
corui mihai george. “Matrice divină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corui-mihai-george/poezie/13998914/matrice-divinaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
