Corneliu Traian Atanasiu

(cum vezi o iau de bună), îți mulțumesc pentru atenție, lectură și plăcerea subtil-efemeră pe care o mărturisești. Și eu te-am ascultat și citit cu dorința de a te înțelege.

Fără să-ți reproșez excesiv (nu e vina ta din moment ce se tolerează această manieră în ciuda celor spune la înscrierea pe site), constat doar că nu ai o identitate suficient de marcată ca să ai păreri în caz de conflict. Pe celelalte le-am apreciat și le-am răspuns cît m-am priceput.

Nu ți-o iau în nume de rău. Înțeleg un pic de ce ești tangențial. Ca persoană virtuală nu te-ai întrupat încă pentru a intra într-o înfruntare terestră. Pe care o urmărești, nu-i așa, doar îngerește, din alte sfere mai suave. Poate de aceea ești și atît de versatil cu sexul. (cînd Saturnea Lusitana, cînd Laurentiu Nastasa)

Pe această temă episodică deci, te rog \"atinge\" textele cu pricina.

Mă așteptam să fii alături de mine. Oricînd ești bine venit. Îmi place cum faci balonașe.

Acest reusit este mai mult decît o stea picată din senin peste ogradă. Are greutatea unei spade investitoare. E o încurajare pentru fidelitate. Mulțumesc. O să mă țin drept.

Andreea Severina, că recența este vreo valoare în sine? Sau poate e unica, valoarea supremă, ultimul răcnet? Și ce-i aia să progresăm?

Eu nu consider uimirea doar un indicator de stare și nici o simplă și banală emoție. Așa cum sfiala poate fi taxată simplist doar ca regretabilă și pasageră timiditate a copilăriei și nu ca o atitudine fundamentală a omului matur în fața măreției care îi impune, ca smerenie în fața sacrului, uimirea, cu altă vorbă poate mai adecvată intențiilor și intuiției mele minunarea, poate fi expediată ca o oarecare bagatelă psihologică. Nu consider deci umirea ceva din categoria unor reacții primare cum ar fi:consternarea, perplexitatea, stupefacția, stupoarea, ci mai curînd a emoțiilor profunde și susținute cum ar fi: surprinderea, uluirea, mirarea, admirația.

(Un autor cunoscut de studii filosofice, Anton Dumitriu, a comis un volum cu titlul Philosophia mirabilis în care încearcă să convingă că filosofia grecească izvorăște din chiar această stare generoasă de mirare, de uimire. Cioran are o carte intitulată: Exerciții de admirație.)

Poți citi părerea mea mai în detaliu, în caz că ești cu adevărat interesat, în alte texte cum ar fi: Uimire și pîndă I, Uimire și pîndă II și chiar în Uitarea de sine și Generozitatea virtuală .

Îmi atribui un gînd pe care l-ai gîndit tu. Nu am spus că uimirea este cea care se cere exprimată, cred că am spus că este o stare care impune imperios căutarea unui mod de exprimare, deci, poate aici sînt totuși în ton cu tine, este deschiderea spre o taină care cere colaborarea celui uimit. Uimirea este o responsabilitate care amorsează căutarea. Ca să nu zic o vorbă prea mare – creația. Despre nevoia de exprimare, apreciere, integrare poate cu alt prilej.

Și eu, ca și tine, am fost – puțin spus – neplăcut impresionat de episodul catastrofal, de naufragiul lui Titarenco. Drept care m-am și exprimat. N-am putut să mă reprim.

Am scris două mailuri, am încercat să vorbesc prin intermediar neștiind vreo posibilitate de a contacta direct un editor. Întreb: textele „recomandate” (cred) de editori mai pot fi corectate? Sau își pierd automat calitatea?

Am două texte care au avut steluță roșie și au fost în capul listei la articole „Creație”. Le-am atașat niște ilustrații. Și-au pierdut și stelele, și poziția. Există cineva care se sesizează ce chestia asta? Măcar atunci cînd este înștiințat?

Textele sînt „Cinismul poetic” și „Seninul de deasupra norilor”. Nu vexez pe nimeni, pe lista respectivă, acum, pe primul loc este tot un text al meu.

Vă urez: mai multă vigilență. Sau dacă nu: somn ușor!

Am scris două mailuri, am încercat să vorbesc prin intermediar neștiind vreo posibilitate de a contacta direct un editor. Întreb: textele „recomandate” (cred) de editori mai pot fi corectate? Sau își pierd automat calitatea?

Am două texte care au avut steluță roșie și au fost în capul listei la articole „Creație”. Le-am atașat niște ilustrații. Și-au pierdut și stelele, și poziția. Există cineva care se sesizează ce chestia asta? Măcar atunci cînd este înștiințat?

Textele sînt „Cinismul poetic” și „Seninul de deasupra norilor”. Nu vexez pe nimeni, pe lista respectivă, acum, pe primul loc este tot un text al meu.

Vă urez: mai multă vigilență. Sau dacă nu: somn ușor!

E prima oară cînd văd folosită prepoziția \"prin\", ce zici? N-o fi oare \"din\"?

Nu pot să cred că rimele curg gîrllă tocmai atunci cînd nu te căznești să le faci. Italicele tale spun ceva foarte aproape de:

\" Cine nu se poate minuna, stînd mut și fără cuvinte, dar în așteptarea lor, în fața întîmplărilor vieții\"

Tu chiar faci exerciții de uimire?

Acest vers mi-a amintit un altul al unei poete care pentru mine e poate cea mai bună poetă a noastră:

\"Genunchii ți-i întind ca două căni cu lapte\"

Asta e de fapt lupta noastră cotidiană. Să ne săltăm un pic din platitudinea prozaică a vieții, să dăm un pic de relief liric prestației noastre existențiale.

S-ar putea să fii într-un moment atît de dramatic încît e musai să coși gura spurcată a lumii. Vorbești ca o gospodină care se trezește mereu să întețească aurora. Atentă tare la virgule, punctele sînt treaba dînsului.

Vezi, așa-s femeile, s-ar împiedica, dar cine să le pună piedică?

Se aude, ai legătura.

a anunțat azi că a programat \"în curînd\" Zorba grecul.

voi continua să mă uimesc. Deși nu știu în ce direcție am s-o iau, fii convinsă că voi reveni. Mai ale că mi-au plăcut totdeauna exercițiile de admirație. Sînt o probă de tinerețe. Spirituală.

tare mă bucur cînd, iată, întîlnesc pe cineva care iubește un autor, o carte, un film, un personaj și are un discurs îndrăgostit. Sigur, tu ai dreptate, ar fi putut să fie un plîns sfîșietor de nostalgie tragică. În nici un caz de umilință, cu ar putea sugera multă lume cu sufletul înrăit, de femeie stătută.

Dar, pentru că spui că ai răbdare, îți amintesc o vorbă pe care Kazantzakis o pune în gura unui călugăr îndrăgostit de lume:

- Vreau din tot sufletul să ajung la Dumnezeu, dar pe drumul cel mai lung posibil!

Cine are timp de pierdut cu lectura, poate citi și asta: Impostura existențială a snobismului

Realitatea ne omoară și virtualul ne salvează. Și eu sper că e doar un text mai mult sau mai puțin bun. Care nu ambiționează să spună mai mult decît spune. De obicei cine se simte ofensat, cum spui, are el frustrările și resentimentele lui vechi și înrăite. Cititorii onești nu vor face asta. Sper.

Mulțumesc pentru formularea decentă. Important, idiferent de extracția noastră, este să avem acea aspirație... care ne obligă. Să nu fim, să nu rămînem doar niște snobi (sine nobilitate) bolnavi de orgoliu.

voi continua seria. Mă bucur de aprecierea ta binevoitoare și competentă. Ascetic și uimit.

rog un editor să oprească comentariile.

că nu las spațiu celor ce pot face comentarii mai puțin impertinente. Mi se pare că aș lăsa pagina la dispoziția unei persoane care nu e în stare să se controleze. A dovedit-o în multe situații și locuri. Nu e cazul să profite încă o dată de generozitatea site-ului. Și nici de a mea.