Corneliu Traian Atanasiu

“Păi fluidele apoase
Se transformă în... vâscoase !”
(Dan Norea)


Că fluidele sînt fine
Nu e rău, dar e mai bine
Motorul să nu tureze,
Lichidarea să dureze.

“Daca ai vreun interes
Schimbi caciula cu un fes.”
(Dan Norea)

Interesul poartă fes?
Apropou-i cu dichis
Și cu acu’ îi dă ghes
Să îl scape de plictis.

Dar tu?

Mă prefac că sînt pămînt,
Munții sînt și zările,
O amoebă, mările –
Vînt și nori prind în cuvînt.

nori șăglanici, ce te cheamă
c-un descînt,
pîn\' să-i vezi se și destramă
fără de cuvînt

\"Dragii mei, eu bag de seama
Ca se naste un mister:
Ce ne facem cand o dama
E un timp sub...inginer?\"
(Sorin Olariu)

Întrebarea nu e rea,
Nu văd însă vreun mister -
Dacă ea-i de muscă rea
E și ea tot... inginer.

Magda

„Când cunoști lumea cu sufletul, parcă culorile sunt mai deosebite și poți să auzi muzica vieții, a naturii! Singurătatea nu o mai resimți ca pe o povară, pentru că știi că nu mai poți fi singur niciodată atâta timp cât conștientizezi existența sufletului.”

Nu mai ești singur pentru că într-un fel preiei în grija ta lumea: o adeverești și o mărturisești. Sufletul tău sensibil o face să existe în toată plenitudinea ei. Iar tu exiști autentic, ca om în care încercarea lumii a izbîndit. E, cred, și un mod de a dovedi practic că sufletul este iubire. Te iubești pe tine în măsura în care te edifici ca o lume, căci nu ești prin definiție o lume, ci devii dacă o spovedești.


Luana

Pe mine mă interesează prea puțin cine și unde cîntărește cît valorează un suflet. Spun doar că sufletul este ceva care te obligă, e un fel de noblețe care te îndatorează, un privilegiu care trebuie onorat, un rang care trebuie ținut. Așa încerc eu să fac și bănuiesc că nu sînt chiar singurul.

Chiar dacă sîntem limitați, asta nu înseamnă că acele limite ne sînt date ca ceva care ne amputează. Din contră, ele sînt limite de atins, către care tindem pentru a ne împlini. Sufletul este ca un ocean care trebuie străbătut. Limitat și totuși imens.

Cît privește boala ontologică, cineva zicea că e sănătate de ordin mai înalt.

\"desi Ion nu zice \'mai Marie\',
nu inteleg de ce imi pare,
taman deasupra mea, pe palarie,
ca as avea o musca ...mare!\"
Chereches Maria

Apropoul, ca din oală,
te alege cînd ești Bulă:
chiar de ești cu țeasta goală,
tot simți musca pe căciulă.

Da, sînt mai bune. Pot să mi le însușesc?

să nu te indignezi prea tare că e lumea plină de lepre cultivate și genii needucate. Nu este prea greu să gîndești că totuși intelectualul este mai expus la o structură schizofrenoidă. El are o grămadă de euri care nu vor să știe unul de celălalt. Nu se frecventează unele pe altele.

Eu procedez așa: mizez pe eul auctorial, ăla care a scris ceva bun, și îl prețuiesc ca atare. Știu că persoana respectivă s-a salvat oarecum prin el. Nu în totalitate, dar măcar, în ciuda halului în care e reprezentată de alte euri nerușinate, a reușit să scrie ceva care a pus în valoare partea bună din el. Alții nu fac nici atît.

Vorba: să faci ce zice nu ce face popa - poate fi un bun indemn aici. La modestie. Lasa in plata Domnului superstarurile, citeste ce au scris bun. Daca au scris.

Cine va căuta cuvîntul de mai sus în dicționare va afla că sub pămînt e o muncă titanică a descompunerii și aerisirii. Că nota sol cu rodnicia ei cîntătoare ține de munca umilă a rîmei. Că lumina rodește din întunericul fertil al uitării. Din pulberea mărunțită migălos a inimii.

„Cu gene scrântite, încă mă lupt să fac lumină, scobind în cremenea inimii mele.”

Mare parte din poezia ta se consumă în adîncurile oarbe, tulburi în care se zămislește necontenit, cu o modestie magmatică fața cea nouă a pămîntului. Pentru ca într-un tîrziu să ai clipe de reverie incredibilă văzînd cum domoale înverziri peste cutremure se-aștern.

Atunci cățeaua poeziei te mușcă de față recunoscătoare.

mă bucur că ai abordat această chestiune așa cum trebuie. Tîmpeniile naționaliste trebuie puse la punct. Â din a este o exagerare prostească. Bine ai făcut arătînd că proporția cuvintelor latine cu a transformat în î este insignifiantă față de a celorlalte vocale. Era singura susținere prostească a etimologismului. Ar mai fi de spus că foarte mulți î nu provin din alte vocale, ci sînt î ca atare chiar în cuvintele de proveniență.

Economia cere o singură literă pentru un singur sunet. În ce privește cuvîntul român tare mă tem că el nu provine de la Rîm, ci mai curînd din \"rumîn\" care se știe că era șerb, iobag etc. Că a fost înnobilat e altă treabă, dar poate ne spui totuși care îi e adevărata origine. Locuitorii țărilor românești nu prea cred că aveau un cuvînt pentru a spune că sînt conaționali, erau moldoveni, valahi etc. Zic bine?

Cînd am scris acest text, tematica revistei cred că era „A doua șansă”, cu referire într-adevăr la societatea democratică în stare să se substituie providenței. Să aibă grijă de cetățean asigurîndu-i „șanse egale” de instruire, dreptul la muncă și ascensiune socială. „Egale” – vorba vine, încercînd de fapt să elimine discriminări, bariere, să atenueze feluritele inegalități frapante. Dar mai ales să nu-l lase de izbeliște cînd, din vina societății mai degrabă și-a ratat chiar acele șanse.

E bine că tu pui degetul pe rană și spui exact: democrația asigură niște drepturi egale, accesul mai liber la ceea ce era înainte prohibit. Cum sînt folosite aceste drepturi, dacă cineva uzează de ele, dacă ajunge să se și bucure că le are, asta e treaba fiecăruia în parte – și astfel egalitatea, spre norocul nostru, al celor ce-i simțim povara, și prin efortul nostru are ocazia să fie transformată în ierarhie.

Una din metehnele democrației prost înțelese este aceea că este percepută ca „înnobilare automată” a vulgului. Toți au impresia că au fost avansați la un rang pentru care nu trebuie să facă nimic pentru a-l ține. Și percep doar că ierarhia devine pentru ei o adevărată insultă. Sînt – ilegitim – unii deasupra lor. Și, zic ei, beneficiază de o noblețe falsă, poleită, oricum jignitoare, aducînd atingere gravă ideologiei.

Nu pot înțelege că aceștia pot fi chiar cei care au știut să beneficieze cu adevărat, să valorizeze ceea ce democrația oferă doar unora (și numai aparent tuturor, căci nu bagă în traistă) – acelora care sînt dispuși să facă efortul de a deveni ceea ce merită. Societatea providențială are și ea ironia ei.

Am deschis comentariile la această a doua parte a textului despre delicatețe. Asta pentru că vreau să atrag atenția asupra soluției nu atît propuse de mine, cît în uzul celor ce sînt cu adevărat delicați. De o delicatețe redutabilă, absolut robustă. De neclintit.

Un text care rezistă și fără obsedantul „dedinspre”. Îl citesc ușurat. O frază memorabilă:

„Cineva pornește ceasul mecanic și-l pune pe masă spre o altfel de deșteptare în dimineața fiecărui poem.”

Următoarea nu cred că se susține: “Eu nu scriu despre femei pe care le iubesc eu scriu doar despre oameni iubindu-i.” Deși, intrînd în Europa… preferințele (chiar și ale tale) pot deveni mai flexibile.

Nici eu nu vreau să uit, acum laolaltă cu cei care agonizează în lipsa ei. Aș vrea ca anii ei să fie rodnici ca ceea ce a făcut aici. Și poate mai uituci ca lunile astea, nu știu de ce, poate puțin prea crispate.

Am șters strofa incriminată pe care o las doar aici pentru istorie.

Sînt, de felul meu, un ins decent
și nu batjocoresc fecioarele,
ca unul agramat și repetent
ce-și bagă-n ele doar... picioarele.

Dacă vă deranjează link-ul renunț și la el.

Mai știi...

că mi-a zis Geană.

Am înlocuit catrenul anterior cu unul mai \"lucrat\". Și mai puțin vulgar. Poate mă răscumpăr de la atelier.

asta-i pedestră, n-am zis de sanda?

miraculos, seninătatea s-a propagat virotic. Eu zic că există și o a treia posibilitate: miza pe fericire (și nu pe surogatele ei). Asta înseamnă că te situezi în orizontul ei, deși nu ești neapărat serenisim. Dar nu-ți mai permiți să fii dereglat de toate fleacurile. Ai alt tonus existențial.

Scrie-mi pe adresa de mail de la biografie și te lămuresc ce-i cu Dilema.