Corneliu Traian Atanasiu

La inspecția soarelui, crucile cu floarea la picior.

Îmi place cînd privirea este sedusă de cele privite și se avîntă în viziune:

\" 6. Artizan
Trecând printre păpădii, vântul deșiră globuri.\"

Îmi place cînd privirea este sedusă de cele privite și se avîntă în viziune:

\" 6. Artizan
Trecând printre păpădii, vântul deșiră globuri.\"

Un martor care privește într-adevăr pios. Care surprinde în ceea ce e fugar ceva durabil. Care se împărtășește din ceea ce nu se arată celui ce nu are o bună așezare în fața celor gingaș trecătoare.

Totul este bine cînd se termină cu... rîs. Iată și un pamflet care putea fi prevestitor. Dar n-a fost să fie.

http://www.poezie.ro/index.php/riddle/172406/index.html

Alina este într-o perioadă în care a ales o manieră și o anume recuzită. Vorbește de starea ei de derută ca despre o durere viscerală resimțită în fiecare celulă, ca despre o agresiune exercitată brutal asupra unui trup măcelărit fără scrupul. I se potrivește, o face bine și expresiv. S-ar putea să devină cu timpul manierism.

Dumneata, domnule Caragea, pari însă să fii închițit o broască rîioasă și o regurgitezi inestetic. Dacă ai ceva personal cu Alina, tranșează conflictul altundeva, cu eleganță, bărbătește.

n-am mai trecut de mult pe la tine, nu te văita, cochetezi, și asta te prinde, maniera, confesiunea, jurnalul. Și, crede-mă, te-am citit susținut. Ai stil, formulezi bine. Dar tu cred că știi prea bine. Bine, nu-ți strică o recunoaștere, nu? Important este că, pentru mine, să nu crezi că pentru oricine, textul tău m-a dus pînă la capăt. N-am luat-o pe diagonală, n-am citit pe sărite, știi tu...

Parcă-mi pare rău că nu mai stau, dar mai vin.

ca și restul, este de acum vreo 20 de ani.

1. DOOM 2005 e mai recent

2. \"ironia soartei\" mi se pare cel puțin la fel de \"fixă\" ca \"în/la voia soartei\"

3. avînd în vedere că ești și tu, și norma permisivă risc să mizez în continuare pe forma de acum.

Mulțumesc pentru informație.

(totuși \"soartă\" pare mai curînd, dacă mă exprim acceptabil, defectiv de plural; nu se prea uzează de plural, chiar dacă folosind regula îl putem forma)

N-a folosit biciul pentru că s-a maturizat și nu mai suferă de mania persecuției. Da, cred că există, trebuie să existe un transfer de virtuți între cele două sexe – în ambele direcții.

Poate sub forma asta îmi acord mie credit în a găsi în romanul lui un model implicit al puterii și modului de acțiune al destinului. Dar, acum cînd nu mai țin minte așa bine totul, cred că era destul de bine articulat și la el.

Definesc destinul destul de vag. Un labirint în care trebuie să te descurci. În care trebuie să nu ratezi ceea ce îți e destinat (doar ție) și să-ți găsești destinația. Într-un anume fel să preschimbi datul în dar. Cred însă că aceste lucruri le voi spune mai departe. Am scris totul cu aproape 20 de ani în urmă și nu mai știu totul destul de limpede.

va fi cu adevărat memorabil pentru tine. Vreau să spun, un eveniment al înțelegerii, o micuță și decisivă revelație, o treaptă pe drumul tău. Ca să fiu prețios - te va marca sau te va călăuzi.

Maestre, delirezi !
Acum, că se întâmplă să ajungă și pe aici semnele delirului, nu-i bai! E gratis !

Altfel, după cele ce mi-ai demonstrat până acum, tu te pricepi cel mai bine la băgat capul la grămadă, de aceea pentru mine ești nul și ca poet și ca bărbat, de aceea abține-te de la referințe care implică aceste două coordonate.

Părerea ta nu mă interesează pentru că știu ce o animă.
Obișnuiește-te cu ideea că știu ce sunt și cum sunt fără să mi-o spui tu! :)

Măi dragă măi!

există aici o mică istorie care mă implică și pe mine. Eseul ăsta care mai are încă 17 capitole (pe care însă le voi posta în mai puține tranșe) l-am scris mai curînd ca să mă lămuresc pe mine în legătură cu destinul. De mult, pe vremea cînd a fost tradus romanul și am avut norocul, pentru că am stat 3 luni cu un picior în ghips și încă 3 în concediu medical pentru recuperare, să-mi găsesc timp pentru a citi de mai multe ori și pe îndelete romanul. Și pentru a face un lucru pe care nu-l mai făcusem pînă atunci și de care nu mă credeam în stare.

Romanul a venit într-un moment în care eram copt să înțeleg viziunea pe care o propunea Fowles. Era într-un fel și a mea, dar numai implicit. Cu autorul lui mi-am explicitat-o. Eram mai bîlbîit pe atunci și am ținut pietre-n gură ca să pot vorbi pertinent.

Totul este mai degrabă \"ca și cum\", înscenările sînt de așa natură încît (în ciuda faptului că nimeni nu trage sforile) tu să fii cel care le dă sensul necesar pentru a fi o lecție. Să fii obligat să investești imaginație de calitate în a pricepe tîlcul lor (ca să nu zic să-l inventezi).

Dar nu mă mai întind. Mulțumesc pentru atenție și dacă ai răbdare să citești mai vorbim.

\"Eretic\" recunosc e puțin exagerat. Se referă doar la faptul că e o interpretare a unui ins care n-are pretenții de specialist.

Nu prea pare ce-ai ales
Cotoroanța ce-ai cules.
Te-ai născut și poți pleca
Dacă țara prost te vrea.

Îmi place cum lucrezi, pare așa simplu. Cît de greu iese simplitatea asta?!

Mulțumesc, ai variante mai bune.

Nimeni nu te judecă dacă te bucuri și te amuzi de ceva ce-ți pare caraghios. Cînd însă vrei neapărat să-i contaminezi și pe alții există un anume risc. Nici eu nu chinuiesc tastatura cu tot ce îmi vine pe moment.

Cînd sîntem încă (sau în fine) pe pace, ești bine venit.

Rostul sărbătorilor este ca grupul afin să sărbătorească, să se adune și să se bucure împreună. Semnificațiile vechi, profunde, simbolice au puține șanse să reziste de-a pururi. Se întîmplă exact invers: sărbătoarea se perpetuează primind semnificații secunde mai vii care rămîn singurele cunoscute, celelalte căzînd în desuetudine și uitare.

În vremurile noastre orice sărbătoare este bună pentru a fi preluată în iureșul creării de \"evenimente\" consumiste. Și, treptat, singura semnificație a oricărei sărbători va rămîne shoppingul, turismul carnavalesc, bulucirea în stradă. Animația.

E evident că îți dai prea bine seama că \"\"introspectiunea fenomenologic exhaustiv cromatica\" e doar o aberație, o inepție cu care sfidezi un limbaj mai tehnic cu care totuși se construiesc mașinării spirituale. Eu sînt un pic mai specializat în această tehnologie. Atît.

Am să-ți arăt că nu e vorba de nici o sfidare a bunului simț ingineresc. Ingeniozitatea terminologică este lipsită de asemenea intenții. Metafizica înseamnă, după clasificarea pe care a făcut-o cred Teofrast, urmașul lui Aristotel operei maestrului său, meta-fizică, dincolo, alături de fizică. Hai să zicem la suflet și spirit. Era partea operei care se referea la alte subiecte decît cele de fizică. Și pe care a pus-o în bibliotecă dincolo de cărțile de fizică.

Elanul metafizic poate fi spus deci mai pe înțeles - sufletesc, spiritual. Transcendentul este tot ceva ce este dincolo (a transcende - A trece dincolo de..., a păși peste..., a se ridica deasupra a ceva. 2. (Fil.) A depăși limita cunoașterii experimentale, perceptibile), dincolo de persoana noastră, dincolo de lumea noastră. De obicei e un termen folosit pentru divin, sacru.

\"Un elan metafizic către o transcendență refuzată\" vrea să spună că individul nu se simte în stare să trăiască din propriile resurse, nu are apetit pentru viață și simte nevoia să trăiască prin altul. Un elan sufletesc (e mai bine?) îl împinge să se îndrepte spre altul care i se pare împlinit, fericit, ca și cum s-ar îndrepta spre ceva sacru, divin. Numai că, în cele din urmă, acest ceva i se refuză, nu-i aduce satisfacția așteptată.

N-am vorbit cumva prea mult? Limbajul tehnic are și această calitate: poate spune concentrat ceea ce altfel cere un discurs prea lung.

Încrîncenarea mea o copia pe a ta. Vreau să cred că te-ai amuzat gratuit. Acele cuvinte sînt semnificative și nu sînt deloc prețioase. Sînt, încă o dată, strict tehnice. Eu mă amuz făcînd mai mult efort. Ceea ce ți-am spus puteai obține chiar făcînd efortul de a te informa aici, pe net.

Și să știi că nu beau bere cu oricine. Iar aici nu sînt la bere. Nu am luat ceea ce ai spus ca un atac la persoană. Nu-mi place însă nici să fie atacate lucruri care au consistența și semnificația lor veritabilă.

Din păcate ești la fel de verde (cu toate conotațiile de rigoare pe care bănuiesc că ți le asumi) ca la prima noastră întîlnire (dacă îți mai aduci cumva aminte). Mă bucur că nu te crezi destul de inteligent. Evident, faptul că ai făcut totuși o facultate nu înseamnă că ai primit o diplomă cum că ai fi în toate facultățile, nu?

Bunul simț, ăla la care se pare că te referi, este calitatea cea mai echitabil împărțită din lume, toți sînt convinși că le aparține din belșug și îl văd lipsă doar la ceilalți.

Trebuie să recunosc că mi-ai servit încă o mostră de suficiență satisfăcută. Nu te lăsa. Te așteaptă băieții la bere. Poate găsiți vreun Dorel pe acolo.

Ela, mă bucur de rezonanță. E prima încercare de genul ăsta.

Radule, cuvintele au fost bine focalizate, m-am uitat doar prin ele. Neînfricat la înfricoșarea ta.

face mai multe repetiții înainte să vină cu adevărat. Mugurii se tot umflă o iarnă întreagă și mai scot capul la soare. Și, pe urmă, se zgulesc la loc.

Mulțumesc pentru ecou.