Zădărînd zădărnicia

Săptămîni de-a rîndul, adîncind poteca în zăpada veche, contrastul mereu proaspăt îmi ispitea privirea spre o salcie scorburoasă înfiorată de o eșarfă rară de căline. Și, de fiecare dată, privirea mi se odihnea pe fermitatea emblematică a acestei imagini, bucurîndu-se de noblețea unui blazon ce își aștepta consfințirea. Salcia se dovedea doar o rămășiță de scoarță răsucită dureros în jurul amintirii unui trunchi odinioară robust. Călinele sporeau această jale cu o notă de necesară însuflețire, de crudă și sălbatică duioșie. Zobar, Zobar... , își clatină capul greu de zădărnicia amintirilor bătrîna țigancă și rîsul ei pițigăiat răsună ca un reproș plin de regret, ca o dojană încuviințînd, ca o mustrare ce abia ascunde admirația. Amenințarea șăgalnică și ironia neîncrezătoarei povețe chicotesc împreună și-n clătinarea tăgăduitore a capului totul pare menit să îndîrjească... Zobar, Zobar... , se mlădiază sfidarea cu pupilele strînse în zîmbet ațîțător... Zobar, Zobar... , picură rîsul ștrengăresc al vrăjitoarei... ca aceste căline zădărînd zădărnicia.