Însemnări aforistice XXI

Limbajul simțirii axiologice resuscită religiozitatea difuză a arhaismului. Ca două oglinzi față-n față, bucuria și suferința: egale oneste - infinit coruptibile. Mania harului. Chiar și cele mai inumane suferințe devin, cînd nu bănuim în spatele lor chipul și mîna perfidă a omului, prilej de alinare și extaz, de jubilare și mîndrie, de bărbătească încercare. Importanța este forța spontană de ascensiune internă - echivalentă portanței fizice - a făpturilor lumii. Orice utilitate, ca un givraj pe aripi de fluture, amenință însă să văduvească cerul lăuntric de încă un zbor. Cine ar fi dispus să creadă că toată amărăciunea oceanului s-a adunat doar din dulcele plîns al izvoarelor? Sănătatea este șansa de a putea iubi sufletul din tot trupul. Îmi caut cu grijă cuvintele să-mi lămuresc norocul - spaima de a născoci curajului motive. Elita elitelor: singurătatea. A invoca progresul social nu e decît ultima strategie la modă pentru a justifica mîrșăvia profitorilor de totdeauna. Tao. Calea-i și țintă, menirea și noimă, mersul - ajungere.