Eseuri
Lenea nu trebuie irosită
2 min lectură·
Mediu
Să încercăm să alegem pentru lene sensuri care să nu o incrimineze din capul locului ca trîndăvie sau puturoșenie, ca indolență condamnabilă și fără întoarcere. Sînt într-adevăr momente cînd ți-e lehamite să mai faci ceea ce tot făceai, cînd ai ajuns – cu un minunat cuvînt moldovenesc – la sătulie, te-ai săturat să mai faci ceea ce se face și simți deodată că poți savura fără căință voluptatea ieșirii din rutină, a detașării de imperativele hărniciei tembele, de isteria activismului, de psihoza agitației. Ești împăcat cu starea de indisponibilitate la ceea ce înainte ți se părea o facere indispensabilă și plină de rost. Te simți confirmat mai degrabă potolit, dedulcit la calm, la tihnă – miraculos astîmpărat.
Te poți abandona astfel – impenitent – unei stări promițînd alte disponibilități. Lenea e în acest caz un semnal al dezgustului – selectiv – pentru viața în care ceea ce faci nu mai reușește decît să plictisească și să obosească timpul. E vorba de un recul, de o retragere din pre-ocuparea prin definiție, de o eliberare (o izgonire a ocupantului) – și prin urmasre de o disponibilizare. În lene se mărturisește în acest fel, pe ocolite, nostalgia unor faceri de altă speță, de o veritabilă calitate vitală, care să-ți poată da sentimentul că merită să trăiești, că poți trăi îmbogățind și nu omorînd timpul ce ți-a fost dat.
Lenea e o curajoasă suspendare a unei situații aparent fără ieșire, o mărturisire fermă a oboselii fără-de-rostului unor activități poate altfel pline de foloase și solidare cu ceea ce se face. Și, prin aceasta, o posibilă deschidere, o șansă oferită sensibilității să caute și să găsească ceea ce o încîntă și o împlinește, să descopere alte orizonturi și registre ale facerii mai potrivite împrospătării izvoarelor vieții. Să schimbe în cele din urmă mizele și ierarhiile orientîndu-se după criterii în acord cu exigențele vieții.
Lenea e compromisă atît de cei ce o refuză și o condamnă fără să o supună la probă, cît și de cei ce se complac doar în negativitatea ei și o degradează, le e lene să-i valorifice potențialul, să-i înțeleagă mesajul plin de rost.
(continuă cu: O lene frenetică
Te poți abandona astfel – impenitent – unei stări promițînd alte disponibilități. Lenea e în acest caz un semnal al dezgustului – selectiv – pentru viața în care ceea ce faci nu mai reușește decît să plictisească și să obosească timpul. E vorba de un recul, de o retragere din pre-ocuparea prin definiție, de o eliberare (o izgonire a ocupantului) – și prin urmasre de o disponibilizare. În lene se mărturisește în acest fel, pe ocolite, nostalgia unor faceri de altă speță, de o veritabilă calitate vitală, care să-ți poată da sentimentul că merită să trăiești, că poți trăi îmbogățind și nu omorînd timpul ce ți-a fost dat.
Lenea e o curajoasă suspendare a unei situații aparent fără ieșire, o mărturisire fermă a oboselii fără-de-rostului unor activități poate altfel pline de foloase și solidare cu ceea ce se face. Și, prin aceasta, o posibilă deschidere, o șansă oferită sensibilității să caute și să găsească ceea ce o încîntă și o împlinește, să descopere alte orizonturi și registre ale facerii mai potrivite împrospătării izvoarelor vieții. Să schimbe în cele din urmă mizele și ierarhiile orientîndu-se după criterii în acord cu exigențele vieții.
Lenea e compromisă atît de cei ce o refuză și o condamnă fără să o supună la probă, cît și de cei ce se complac doar în negativitatea ei și o degradează, le e lene să-i valorifice potențialul, să-i înțeleagă mesajul plin de rost.
(continuă cu: O lene frenetică
025842
0
Drag,
Magdalena