Proză
Forțarea minunii
1 min lectură·
Mediu
\"Căci roua e sudoarea privighetorilor.\"
Blaga
N-am avut niciodată destulă imaginație.
A trebuit s-alerg sub biciul voinței de Dumnezeu pînă să simt cum biciul se
despletea în gingășii. Aparatale de bord preluau docil povara: sîngele
alerga fluid obscur, tăcut, luminiscent, disciplinat. Doar trepidații
monotone, liniștitoare. Bîzîit încrezător de stup. Pilot ieșit din furtună,
sufletul se destindea în oboseala ce răspundea in prospețimi. Numai sudoarea
mai clipocea în auz - noblețe-a-ncordării ce-mproașcă roua pe lume.
A trebuit să despic lacrima planetei. Cu vîsle de bronz am strecurat arginți
prin oglinzi. Am fost drojdia, fermentul, duhul ce frăgezea cu slavă stihia.
Și într-o clipă de divină candoare, sub unghi narcisiac, sub brațul ritmic
șiroind, mi s-a arătat triumfal sfînta treime-a culorii - verde, albastru,
alb.
Cu greu a trebuit să-mi dau seama că imaginația nu e decît sforțarea ce
umilește egoismul realității.
023906
0
te-am descoperit recent si te citesc cu interes.
captivanta mi-a parut lectura acestei poezii.
mi-a placut mult expresia \"Cu vîsle de bronz am strecurat arginți / prin oglinzi.\", desi eu nu as fi folosit aici si \"bronzul\" si \"argintul\". cred ca as fi abstractizat \"vaslele\", gasindu-le un alt determinativ. dar as fi fost eu aceea...
altceva: imi suna tautologic sintagma \"divină candoare\".