Cornelia Muresan

"punctuatie", scuze.

poezia e interesanta... dar cum e posibil sa existe acest tip de carențe reiterate in semne de puntuactie? exemplu: "ar fi fost felul meu de a te atinge nu te-am atins "; sau '"pașii făcuți prin mulțime pînă la toaletă să ating oamenii
de care te loveai din greșeală nu"....

mmm.... eu cred ca depinde cu ce optica privesti destinatia versurilor... sau ce viziune ai despre iubire... in acest caz cautarea, simbolizeaza pentru mine o stare de tranzit intre iubirea de sine si dragoste ... a doua strofa reveleaza intr-un ton mai transparent bagajul emotional primordial (iubirea de sine), in detrimentul dragostei pasionale... asta ar fi raportarea esentei umane la capacitatea autosugestiva de a interpreta emotiile puternice.... si toate aceste stari sumeaza secvente ale trairilor interioare, mereu orientate cu optimism spre asimilare, acceptare a realitatii exterioare si a expectativelor implinite sau neimplinite...

jocul seductiei incepe prin a te cunoaste pe tine insuti pentru ca apoi sa te vezi reflectat in feedback-ul celuilalt... zic eu...

Poezia ta transimte un mesaj simplu dar esential: lupta existentiala, lupta cu Eu-l nostru interior, lupta cu lumea... si in aceasta poezie ai redactat un fragment din realitatea ta cotidiana, un moment de pace sufleteasca "cu îngerul în brațe mă leagăn /din ce în ce mai tare" in sfarsit in consonanta cu universul
"luna e odihnită iar stelele se topesc/ de plăcere", o sincronizare a stelelor fericite cu trairile tale interioare, sugerand renasterea, reinventarea ta ca fiinta umana "in palmele zorilor", inspirata fiind de impacarea ta cu lumea, asa cum explici in ultima strofa: ți-am zis/ să mă cauți în umbre / dacă vrei să mă găsești... umbrele sunt lupta ta cotidiana, dar intre secvente te simti si foarte implinita....

Take care.

mi-a placut, multumesc Mihaela!

echilibru, dezechilibru, schimb echitabil intre planul material "claustrofob" si planul spiritual dilatat prin "mangaieri" pana la satisfacerea si diminuarea starilor "nomade" cauzate de realitatea exterioara prin metamorfozarea eului interior ... asta e viata... un ciclu efemer nuantat prin cuvinte / comunicare, cu foarte multa valoare resimtita mai ales cand "mimica gesturilor adiacente" substituie comunicarea verbala suspendata in monologul reiterat al sufletului indragostit.....

Madalina, ¨zambet de icoana¨ reprezinta pasiunea si naivitatea. Oricum, multumesc pentru sugestie.

Stefan, ai inteles foarte bine mesajul indirect al poeziei!

In “oglinda smerita“ ma intalnesc cu mine insami... cu primele strofe incerc sa eludez introspectia... iar in ultima explic cum ma simt cand trebuie sa infrunt dialogul interior...