Corneanu Antonio Ciprian

Mă tem că ultima ta privire va fi prima rugăciune rostită în taină la fiecare intrare în catedrala amintirilor. Îmi port mantia gândurilor cu tine prin același ținut pustiu, căci aici,

Mă strecor încet pe bulevard, noiembrie aleargă ca un nebun. sub paşii mei, lumea prinde contur... ce noiembrie mahmur.

Ți-am smuls singurătatea Din colțurile sufletului tău Și-acum, spune-mi te rog... cât e ceasul? Din zori, am înșfăcat răcoarea dimineții Și ți-am pavat patul în care stai tolănită... Tu mi-ai

Se varsă noaptea pe alte nuanțe - Atâta iarnă și tăcere e în noi... Mă zdrelesc încet în romanțe - Căci ianuarie ne cuprinde pe amândoi.

Îmi place să te sorb din priviri... Mi-am aruncat privirea către tine Și ai naufragiat prin tăcerea sufletului meu Ca un taifun pierdut printre ruine.

Târziu mi-am dat seama... Ca să împletesc poeme Am nevoie de ochelari - N-am să te mai pierd din vedere.

Când ceru-i negru ca smoala Și otrava visului Scuipă strigăte desculțe Din care boala se hrănește, Atunci sunt dezmembrat Din umbra ecoului meu.

Sub masca nopții ancorez razele lunii`n părul tău; atât de sublim, chipul tău îmi cotrobăie prin sertarul ultimelor sentimente și-mi mângaie dorul ce spre tine se

Am visat că sunt Zeu și-aveam aripi Cu care zburam Deasupra timpului Și numai un gând mă Purta in văzduh- -gândul la tine.

Sunt mulți cei care ți-au sărutat buzele și s-au înfruptat din ele; și aceia, care au îndrăznit să-ți sărute obrazul, au fost câțiva, dar totuși, atât de puțini... puțini au contenit să-ți