Jurnale

Era aproape să ajungă acasă când văzu un tramvai nou plutind ușor pe șinele strălucitoare. Acest eveniment a adus bucurie în sufletul ei. Se zice că de câte ori vezi un tramvai nou-lansat pe șine

Un colț de rai, văzut din cer, s-a pierdut în ochii tăi. Un soi anume de struguri dulci e pe buze. Genele-ți lungi, ale lumii fulgi, dureros vânt adie. Oceanul tău de bucurii e prin

în curgere e soarele, pământul e plat de tot, liane, alte plante carnivore, îți înșfacă picioare și alte membre. să ajungă sus de tot, până la cer, la norii tăi- se încumetă toate, aceste

Procur sentimente in plic, Le introduc in piept și – delir: Rostesc cuvinte cu venin, Iubesc de zor, mor pelin... Procur, in plic, sentiment din nou: Să-l iau? să-l refuz? E corpul meu

Cu alte inimi nu te amesteci: Te atingi de ele și le admiri, De treci de primul strat de carne Schimbi soarta altui univers. De sângele sfânt nu te desparți: Îl ții aproape de inima ta, De

Rupe un fag și ingroapă-l în pământ Pune în el un suflet plăpând Să moară, să ducă cu el tot Dragostea, durerea in cot. Apropie apoi ambrozia de cruce Vezi de învie la chemarea ta

Curg visele unele in altele, in cascade In oceane , se imbeată unul pe altul Apoi din grandoare se desprind Se impiedică și cad, cu nasul de pavaj… Apoi curg visele pe soare

Cu aripele pleoștite, cu inima incărunțită, Singur, întrun aeroport aglomerat, porți mirosul unui câine bolnav. Să vezi lumina unui far ar fi o fatală salvare, prea dulce...

cerul mocnește și trage-n mocirlă omul, se scaldă între oseminte și bolborosește: \"eu sunt perfect, eu sunt perfect\", se agață de o rădăcină și crede că este la mal, chiar strigă: \"eu

Știi străzile pustii acoperite cu praf ruginite de oamenii ce călcau pe ea sunt acuma pline de gem vâscos și sărat

umbre din trecut intră în urechi și mușcă din timpane ce mult doare... tremuri de frig, dar afară-i mult soare la radio anunță insistent: \"...ziua de

o gândire întinsă curat pe masă îmi apasă picioarele,ca o fașă de copil îmi este privirea ba curată și crudă ba plină de rahat ca o pâlnie îmi este urechea dreaptă pot să aud totul, să simt

albul din ochii tăi mă duce-n noapte fulgerele tale insă mă ghideaza prin pustii dar norii se tot aruncă în mine din stanga tu iarta-mă de-am plâns, credeam că-i iarna de poți să mă cureți de

treceam printre paiele uriașe și mă simțeam cu picioare cam 6 am văzut un uriaș picur de vin dar s-a scurs pintre rădăcini... am incercat atunci să mă agăț de un fir de ață să mă arunc peste

arde marul ce ne-a apărat de ploile acide-ale pământului arde și mi-i sete, neapărat am să zmulg funia din jurul gâtului arde și funia acum, îmcet, lin mă zvârcolesc de sete în curând o să

toaca ce te însoțea nopțile, ce-o auzeam fericit zilele, bate tot mai rar, toaca, și mai rar: poca...poca... tot mai încet merge timpul și cum alerga nebunul, îi simt respirația in

și de tot rămân singur in noapte vreau să-mi cadă ghilotina pe mână, pe coate, apoi pe-un picior, pe-alt picior să nu mai pot alerga in gol și dacă tot n-am mâini și picioare ce-ar fi sa cadă