Cont șters

asta e fraza ”am renunțat la artificiul metaforic ” din moment ce simți ”zvâcul” lași versul să curgă fără să mai cauți metafore,
atunci poezia se aduce (ca un sine) la lumină, scoate capul afară ca un ghiocel

Hi hi, de plăcinte, nu sună rău,

Iliuță, ai di grigî,
te-ai pus pi ”brînși la scris”
nu glumești,
îmi place mult ce ai scris, poate începutul pare f clasic, dar per total are un efect deosebit împreună cu metafora ” spre seară să mă strecor într-un colțișor sub un ghem de mătase” - poetic, de invidiat,
:)

am citit cu inima covrig,
poetul s-a dezgolit aici, iar faptul că menționezi numele ” emilian ” in prizma dezidentificării ” care s-a trezit alergând” , face tot poemul,
Îmi place mult așa fel de scris, când poetul/scriitorul scrie deparcă s=ar dezbrăca de Identificarea cu sinele, experiențele trăite, simțirile, sau lumea, și se vede prin ochii Martorului ...

la prima parte (2024) ultimele 2 strofe le văd dezvoltate individual, mi se par înplus ...

Un Poem Sublim! Masterpiece!

adevărul, un nichiduță

aici deja este Leonard Ancuța brand :)

sigură că mai poposim pe aci,
e bine la tine și pe pagină și în poezie,
și dacă unii se întreabă de ce e bine, e bine pentru că Poeta IUlia Elize scrie cu sufletul, cu Muza,
și poate Leonard are un punct, aici lipsește mintea critică, și metafora e la ea acasă, și mai dăne Doamne Libelule și pe pâine, și de pâine ... ”LIbelula de Pâine” e cea mai libelulă :)

de zoologie ar fi fost despre cerbi:) - zoology traces the study of the animal kingdom

ce știu despre Libelule este nu că ar afce cea mai bună mâncare proteică ci că de fapt sunt cele mai iscusite la aș alege masculul, tata copiilor ca să fie cel mai sănătos și puternic, pentru asta au descoperit dansul morțiii, se avântă în aer dansează, apoi, brusc cade maortă la pământ, nici nu mișcă, nici nu respiră, efectiv e moartă,
așa moartă așteaptă să vadă care mascul libelul ajunge primul la ea să o bâzâie ceva timp, apoi încet își revine, și împreună se înalță din nou și continuă dansul libelulelor ...


totuși eu zic că ”libelula pe pâine” este o metaforă reușită, actuală :)

aș zice că scriitorul , poetul nu are de ce să se întrebe dacă cititorul cumpără carte,
treaba sa este să scrie, din momnet ce a descoperit îndemânarea scrisului, și de restul se ocupă cine se ocupă, că Dumnezeu, că oamenii, :)
ca din toate timpurile ... ce crezi Catullus se gândea dacă cititorii cumpără cărți, sau Rumi, astăzi sunt cei mai citiți, ... :)

Dumnezeu,
sau poate tot Muza are grijă, :)
mi-a trimis îngeri cunoscători, înnăscuți,
meniți pentru așa fel de ajutor,

nimeni nu e Dumnezeu pe pământul ăsta, indiferent cât de bun nu s-ar cpnsidera a fi la ceva, într-un domeniu,

Absolut Tot ce facem se face doar împreună cu alți oameni.

Nimeni nu reușește să facă ceva de unul singur ( chiar nici Narcisus din mitul lui Narcis, deși se Divinizează, și se Worship, (el este Dumnezeu și tot el este Credinciosul, se trăiește pe el în credința sa, în secta proprie) până nici el nu poate face nimic de unul singur:)

Despre asta ne ânvață metaforele cu Îngeri,Absolut Tot ce facem în viață, obținem, se face doar împreună cu alți oameni. Și dacă nu găsim curaj să cerem ajutor de la oamnei atunci învățăm să cerem de la Îngeri, :)

Ideea de Omnipotență ( că tu trebuie să le faci singur pe toate, prin excelență și expectație)
Cu părere de rău, Omnipotența se cultivă în familie, școală, societate este cea mai distructivă educație, iar noi în România, și alte țări Est Europene, am fost victimele unei astfel de ideologii (Comuniste),
care de altfel se promovează și practică și în Capitalism, ... din astfel de idei, metode se naște Tiranul, extremiștul ... omul fără capacittea de a accepta că realitatea de fapt este alta, ... cât de bine nu aș performa, aș face nu sunt Dumnezeu și pot să cer ajutor, am curajul să recunosc că am slăbiciuni, și sunt format și din aceste slăbiciuni, și Vulnerabilitățile mă caracterizează la fel de frumos ca și calitățile, pentru doar așa pot să fiu Un Tot Întreg, și nu e nevoie să mă lupt, să mă descurc de unul singur ...

hai că-ți trimit niște Muză, :)
de fapt dacă te focusai pe Muză găsești multă aici la Iulia,

nu cred că vrei să-ți irosești talantul pe analiză critică, :)

Știi de ce există critici literari?
:)

scumpa, ai dreptate, este diluare, și așa este ai unele poeme și mai diluate,
de typo, ce să zic, nu știu ce să mai zic, am renunțat să ma mai lupt cu typo, :) am pus jos armele,
te cuprind cu drag și Inspirație,

Poemul tău azi mi-a adus Muză, și Inspirație și asta este tot ce contează, iar greșelile, ghit gramaticale sau de spellling, sau de alt gen mă definesc, de moarte iubesc să greșesc,
nu mă recunosc de loc în tendința de perfecțiune, aș muri de vie să mă consum cu așa c eva,

Iubesc să greșesc,
și Iubesc să învăț din greșeli, doar că spellingul mă depășește, după cum am mai scris că am dislexie cu anumite litere, d,b, m, n, și tot așa , iar când scriu se activează, deci asta sunt la baza , Muza nu recunoaște literele, nu vrea să se implice în așa fel de nonsens, și nu am de gând să o omor pentru spelling, sau să o inhib, merg așa mai departe cum este,
:)

remarca ta vine dintr-o doză de pesimism poetic, Leonard, :)

de ce suntem atât de lacomi și nu învățăm să stăm un pic cu ce ne oferă sufletul poetului,
sincer și la tine uneori gă sesc diluare poetică, ca un fum nu de țigară ci de fabrici de cauciuk, :)

sper că nu scrii ” balast” din gelozie poetică, :)

Este suflul poetului aici, asta mă cucerește ca cititor,
asta vreau, râvnesc, poezie născută din Suflarea adâncului,
chiar dacă pe undeva e diluare aș zice nu e balast, :)

Un poem ca o poveste, și totuși
nu contează prin ce stări trecem undeva ” oamneii te mai așteaptă”

scrii ”Nu mă mai iubi pentru că este mult prea târziu, peste toate, în lume”
un vers care duce cititorul cu gândul și simțirile la tot ce pierzi, sau ți-ai dorit și niciodată nu ai putut avea, atinge, acele idealuri, dorințe, dragoste.

Eu pe limba mea aș fi scris :) ”Nu mă mai iubi pentru că este mult prea devreme, peste toate, în lume, dragostea este un compas, :)”

Dacă am iubit sau suntem iubiți cu adevărat cunoaștem numai în Copilărie și la Bătrânețe.
:)

ILie, ai aici poezie de poezie, unda dintre cele mai bune, cu stare cu tot, și disper ...

mi-a plăcut mult,
o poezie care știe să danseze pe nisip, ”ca doi pescăruși zdrențuiți ” și vorbește limba ” unei priviri pierdute ...”
aici e poezie, și muză, nu lamentărie și miorlăială, compulsie sau filozofie chioară,
poezie de la mama mării ... frumos, Bravo Ariana!
luminez,

Domnul Ionut chiar s-apucat di scris poezii

Felicitari pentru soricei!
Sa inteleg ca Muza e o pisica :)

Vreau si eu niste soricei albi?

Drum bun cartii! Cu drag!