șters

în loc de demonii

o părere pro, argumentată. Însă o idee, dacă nu este exprimată printr-un limbaj poetic expresiv, armonios, cursiv, nu este suficientă pentru un poem de calitate. Oricum, la o analiză profundă, poemul nu vine cu nimic nou. Versuri precum „eu n-am mai știut să-mi repar netrebnicia” ne trimit, pe de-o parte, la poezia Sylviei Plath, atunci când își examinează propriii demonii în lupta cu identitatea personală, iar abordarea necizelată a viciilor şi reflecţia pe seama lor a fost ultraexploatată de Bukowski. Tot Bukowski foloseşte alcoolul ca escapism, tematică preluată, obsesiv, de douămiişti, de unde şi trimiterea mea către această generaţie. Subiectul viciului a fost amplu analizat de Nietzsche, în contextul luptei pentru autenticitate, iar „drumul spre noi înșine ocolește prin iad” face trimitere la Kierkegaard, cu privire la necesitatea suferinţei pentru evoluţia personală. Autorul, cu o gândire şi o preocupare filosofică, nu e deloc străin de aceste aspecte şi concepte, el realizând un colaj prin imitaţie filosofică, dar nevenind cu ceva original, care să surprindă. Iar limbajul, punctul său slab, trădează influenţele utilizate. Pe Agonia, poate surprinde sau impresiona cititorul neavizat, dar în afara ei, e un mare semn de întrebare...

nu este prima oară când vin cu contribuţii constructive pe textele dv. Ţin minte că la nişte versuri în stil clasic aveaţi nişte lacune. Dezgheţul bacovian, la care faceţi referire, trebuia să se preteze pe acele comentarii, înspre folosul dv., nu aici. O zi excelentă!

școala de duminică m-a învățat să curăț sufletul cu betadină și că drumul spre noi înșine ocolește prin iad.

devine

școala de duminică m-a învățat:
sufletul se curăţă cu betadină
drumul spre sine ocolește prin iad.

cu păcere!

doar primul comentariu îţi este adresat, la celelalte Chrome mi-a jucat o farsă! Îmi cer scuze!

l-aş da ca referinţă pe Claudiu Toşa, fiindcă el are un stil asemănător cu acest text. Nu zic că e de rău, Claudiu fiind un autor foarte talentat, la fel de talentat ca domnul Georgescu.

şi ca să fac o completare:

nu contează dacă ai 44 de ani sau 74, nici dacă eşti născut pe 3 ianuarie sau pe 14 februarie, important este ce transmite un text. Iar la acest capitol, nexam. Dar, să-i lăsăm şi pe alţii să se pronunţe... orice părere merită respect!

scuze, am gresit destinatarul!

nu contează dacă ai 44 de ani sau 74, nici dacă eşti născut pe 3 ianuarie sau pe 14 fabruarie, important este ce transmite un text. Iar la acest capitol, nexam. Dar, să-i lăsăm şi pe alţii să se pronunţe... price părere merită respect!

referire

cu scuzele de rigoare

l-aş da ca referinţă pe Claudiu Toşa, fiindcă el are un stil asemănător cu acest text. Nu zic că e de rău, Claudiu fiind un autor foarte talentat, la fel de talentat ca domnul Georgescu.

iar argumentele sunt: folosirea excesivă a elementelor de legătură. Conjuncţia şi de 5 ori, cel puţin 3 pot fi eliminate. Pronume personal în plus: şi (eu) n-am mai ştiut. Vers stângaci, nepoetic, care ar putea fi concentrat şi rafinat: școala de duminică m-a învățat să curăț sufletul cu betadină și că drumul spre noi înșine ocolește prin iad. Cât despre ideatica textului, parcă ar fi scris de un optzecist care încearcă a fi douămiist, iar aici menţionez elementele viciu, alcool, ultrauzitate în douămiism. Per total, un text slab, dar se întâmplă şi la case mai mari.

nu mi-a plăcut niciodată
să scriu despre mine

aceste două versuri presupun un anumit risc, fiindcă eu cred, din tot sufletul, că au existat şi momente minunate, de iubire, sau momente de durere, în care nu aţi mai ţinut cont de verbul a plăcea, scrisul venind de la sine, aproape inconştient. Vorbesc despre dicteul automat, despre inspiraţie, atunci când cuvintele preiau controlul, dorinţa poetului fiind ceva de plan secundar. Tocmyi de aceea, aş scrie:

n-am scris mereu despre mine
sau despre umbrele....
...

ci şi despre alte gesturi, alte dureri...

în felul acesta treceţi la efectul empatic fără să fie plăcutul factor decisiv, lăsând cumva determinarea pe seama unui mister

dar, vă mai gândiţi dumneavoastră la acest aspect

de data aceasta. Totuşi, din acest vers, poţi scoate pe cap: oameni cu peruci colorate pe cap. E de la sine înţeles că peruca stă pe cap.

Găsesc şi un mic exces de adjective cu sensuri prea apropiate: cerul rămâne steril și gol, mai ales că deja sugerai în primul vers că e steril.

poţi scoate şi unele pronume personale: diminețile vin cu o anumită intensitate a lor - a lor este în plus

ai şi cam mulţi de care sau pe care în arsenalul figurilor de stil, cred că poţi folosi parataxele sau declinările în locul acestor elemente redundante

în orice caz, reiterez, textul e mai îngrijit ca data trecută, ceeea ce înseamnă că faci eforturi în acest sens, un lucru admirabil

remarc şi o metaforă superbă, care ridică foarte mult valoarea poemului şi pentru care te felicit:

dar noi încercăm să respirăm mai departe
cu inimile noastre - foițe de dafin aruncate în supe.

fiindcă, foarte curând, mă reapuc de traduceri şi n-o să mai am acelaşi timp pentru lecturi şi analize pe Agonia. Ştii şi tu, priorităţile....

cu plăcere! Mult spor mai departe!

am uitat să articulez, scuze pentru grabă...

Azi dimineaţă am citit o invitaţie pe care am primit-o la comemorarea a 175 de ani de la naşterea lui Eminescu. În invitaţie, poetul şi filosoful Ioan F. Pop, spune un lucru foarte interesant, cu privire la marele poet, cum că, uneori, ar trebui "Să-l „uităm” recuperator tocmai pentru a ne putea re-mobiliza curiozitatea în legătură cu opera sa. Ar trebui să uităm tot ce nu ţine strict de scrisul său, de ceea ce nu a pus textual şi metatextual în pagină, în cuvintele lăsate drept călăuză. E nevoie uneori și de o „uitare” cumulativă pentru a-l putea re-descoperi. Marii gînditori, ca şi marile idei, mai au nevoie şi de o
amînare creatoare, de lucrare în ascuns, chiar de o aşteptare stimulativă, de o fertilă reevaluare. Altfel riscăm să îi/le pierdem tocmai în momentul invocării abuzive". Întâmplător sau nu, am citit după aceea poemul tău. Invitaţia ta la uitare face acelaşi lucru, ne invită să redescoperim muzica şi culoare, cu tot ce este legat de ele, pe linie matriceală, evolutivă şi semantică. Ceeea ce propui tu pe linie filosofică face trimitere şi la deconstructivismul lui Derrida, fiindcă propui o analiză a structurilor sedimentate, ca mai apoi să revii la întreg, prin constructivism, ca paradigmă a învăţării. Eşti un autor deştept şi înţelept nu prin lecturile tale, care nici nu par a fi destul de bogate, ci printr-o explorare profundă şi prin nevoia unei înţelegeri dincolo de ceea ce oferă palpabilul. Bravo, măi, Ilie!

Ideea este bună, limbajul poetic lasă de dorit. Versurile sunt greoaie, pline de balast, adverbul când este în exces, se folosește aceeași schemă pretutindeni, chiar dacă există o grămadă de posibilități tehnice. De exemplu: i-ai dat haine noi în locul celor... Unele versuri sunt explicite:
ai dus-o la școală / i-ai pregătit ghiozdanul atunci când era prea mică. Atunci când era prea mică este în plus, se înțelege deja lucrul acesta din prima parte, nu e nevoie de explicații suplimentare. La fel aici:
ai apărat-o când era neputincioasă. Ai protejat-o era sufucient. Și ar mai fi...

recunoștința în loc de recunoaștere.

domnule Paşa! Mai bine mai târziu, decât niciodată. Cred că, prin faptul că au fost doi comentatori curajoşi înaintea dv., aţi prins şi dv. mai mult curaj. Aţi ezitat şi cu funcţia de editor, dar site-ul are nevoie de oameni devotaţi, pricepuţi, care să facă faţă greutăţilor. Prin urmare, respectul dv. şi recunoaşterea de care daţi dovadă sunt gesturi foarte frumoase, sincere, binevenite! Mult succes!

că ai folosit câteva din propunerile noastre, motiv pentru care îţi mulţumesc!