șters

era un individ pe care il chema Cioran si care zicea cam asa ceva: \"prostia cuprinde o doza de seriozitate care, condusa mai bine, ar putea inmulti numarul capodoperelor\".

as vrea sa il contrazic totusi pe Cioran, cu propriile sale cuvinte:

\"in zbuciumul mintii gasim o tinuta pe care am cauta-o zadarnic in zbuciumul inimii\".

adica intregul poem este un zbucium al mintii, o demonstratie de nu stiu ce, cateva pilule made in shakespeare si un bec rosu orbit de mult ca doi homeri.

Veronica, zi-mi un sinonim pentru catastrofa.

sa spunem ca aceasta corabie nu este in deriva si am sesizat si mesajele de la distanta. cineva citeste, se inspira, este creativ, este bine. se simte evolutia, parca ar merge si o schimbare de tematica, ceva aproape de cadrul poetic, ceva mai apropiat de realitate? ramane de vazut

dimineata ancorata in mine - asta mi-a placut cel mai mult

Sufletul nori

Doamne!
amprente de suflet
pe cer!


Aici este intregul poem, in aceste trei versuri superbe. Trebuie mult curaj sa renunti la ceea ce urmeaza pentru a ramane cu poezia in sine. Insa ai tot timpul din lume sa te gandetsi la acest lucru.

frumoase ganduri are acest om, inceputul mi s-a parut mai de forta, amintindu-mi de experienta poetilor din puscarii, care nu aveau pe ce sa scrie si scrijeleau pe pereti, iar daca nu mai aveau ce si cu ce scrijeli, incercau sa memoreze cat mai multe poezii... unele dintre ele necitite decat de ingerii mortii

Deci, din punctul meu de vedere, poezia este in strofa 1, e veridica, doare. Chiar si strofa a doua ar putea incheia o poveste adevarata, poetul eliberat si adevarul privit dintr-o alta ipostaza...

Mai departe devii patetic, mult prea patetic, si asta trage in jos poezia...

felicitari pt primele 2 strofe, acolo e poezia

pe mine m-a atras titlul acestui poem, si cred ca se putea mai mult dezvolta pe aceasta idee, cine polenizeaza umbrele daca nu o creatura a mortii, fluture sau ce o fi el, iar ideea ca umbrele ar fi asemenea florilor, iarasi este interesanta.

ei na, autorul nu poate sa isi recite textele. eu cred ca din contra, el ar trebui sa le recite cel mai bine, cu toate inflexiunile, opririle, respiratiile, reverberatiile...

poemul este de un romantism coplesitor, autoarea dovedeste mult curaj sa scrie cu atata dezinvoltura despre dragoste, insa este bine sa fii cateodata si asa

numai de bine

Pe fața omului prost stă cocoțată prostia

asta este un fragment ce mi s-a parut cu reale valente aforistice, cred ca ai tendinta sa le lungesti inutil, incercand sa explici cu foarte multe cuvinte lucruri care ar putea fi mai compacte

este desigur o umila parere

numai de bine

cred ca ai putea sa aerisesti textul prin inlaturarea epitetelor obositoare, sa lasi intreaga strofa sa fie o metafora...

ai un final reusit de poem

atâta timp cât încă mai
exiști Tu
voi continua să scriu
dumnezeu cu literă
mică

mie imi place tocmai finalul, si vad cum durerea cade fara zgomot pe o perna de sange

in rest este o chestiune de gusturi. numai de bine.

simt o evolutie in scris in acest poem, mult mai bine ca in restul sonetelor tale, ai un stil mai degajat, al contemplarii in spatii inguste, ai doua cadre foarte frumoase in strofele 1 si 3.

Megi pe repetitia - dulap si noptiera + tigara, cred ca te puteai debarasa elegent de ele, evident, este alegerea ta.

versificatia e curata, ritmul curge, sensibilitate. iata ca rabdarea si truda se rasplatesc uneori. numai de bine.

un poem valoros, dedicat mamei, mama face intotdeauna minuni in poezie. imi place cadrul, imi place viata la tara, mi aduce aminte de bunici mai mult, este o intoarcere in timp pentru unii dintre cititori si o durere care reapare pt cei care... dar nu mai zic nimic

bravo

Poemul e bun si cred ca poate fi excelent daca ai separa cele doua cadre.

Strofa 1 este un elemnt de mare forta, cu acea imagine excelenta a obraznicei volbure si a soarelui cu troscot si paine cu vin

pe mine ma deranjeaza acolo cand apare linoleumul ala, ma scoate dintr-o data din cadrul ala mirific si ma aduce la cotidian, parca mi-ar fi placut asa mai rupt de lume, departe de locul familiar, de casa, intr/un cadru total exterior.

idem salteaua si invitatii ca gropari - asta cu groparii e un pic tras de par

ultimele doua strofe incheie bine poemul

in viziunea mea intregul poem ar fi asa (cadru exterior)

am încredere deplină în tine
ca în volbura verde spirală urcând pe cruce
n-o să mă lași sunt convinsă sută la sută
soare cu troscot pâine cu vin

toate obiectele și grămezile de pământ
îmi par fără contur
numai de puterea mâinilor tale
nu mă îndoiesc nici o clipă

atâtea înmormântări
doi metri adâncime și pereții cu rădăcini
lobodă știr pe margini

o să ne amintim de toate astea
viță de vie arcuită peste două capete
o să râdem
struguri copți între dinți

știu un cimitir cochet
unde morții nu putrezesc
la un an după dispariția fizică ei
nu dispar
stau întinși în costume elegante și se
acoperă de un puf verzui


asta e viziunea mea, dar fiecare cu viziunile lui, ideea este ca mi-a placut

inca un creator ce se intoarce in imparatia marelui creator. ramas bun.

teodor, cred ca puteai scurta usor titlul, eliminand acel adevarat. tema aleasa e una riscanta, dar una care poate inspira incontinuu. tocmai mi-a venit o idee interesanta si ti-o voi arata mai tarziu. succes.

Pe undeva Petre are dreptate. Scriitorul noului mileniu deja exista, vezi J. K. Rowling\'s. Ma intreb cum va arata poetul noului mileniu, poetul care sa prinda la public, sa fie cumparat, sa aiba succes la mase? Vai de mama lor de poeti, hahaha!

Poetul bun nu va avea niciodata succes la mase intrucat este un poet inteligent. S-a dus vremea fenomenului Eminescu. Dar nu trebuie sa fii inteligent nici ca Foarta, sa dai cu capul de pereti. hehehe

Cred ca Petre are dreptate si cu globalizarea. Ceea ce se scrie in Romania nu prea mai intereseaza pe nimeni, scrisul este tributar frustrarilor sociale si economice. Literatura romana este una care incearca sa socheze prin aceleasi masturbari intelectuale, aceleasi lamentari de Bucuresti sau de provincie.

Dar, sunt oameni care mai umbla pe afara si care au inteles diferenta. Au stiut sa se adapteze.

Pot spune ca si Petre isi va mai schimba opinia in legatura cu alte aspecte prezentate in interviu. Poate ca nu va dori totusi sa ajunga scriitor comercial, ca banii se vor duce dracului in cele din urma si satisfactia sufleteasca va fi zero barat.

Dar nu poti impune omului sa fie un sfant...

Da, cred ca se impunea o verificare a textului inainte de postare.

o poezie de efect, intotdeauna comparatia asta dintre viata si chistoc a dat rezultate bune. Videoclipul intareste poemul prin vocea autorului si rima este inspirata. Numai de bine.

repostez ca m-am delogat

La prima vedere acest poem nu spune nimic. Asa cum mai toate poemele acestui poet nu spun mai nimic la prima vedere. Insa, poetul are in arsenal indicii subtile, ne deschide mintea si imaginatia, spre a ne duce acolo de unde plecam cu totii, in mitra.

Nasterii ce pleaca de la dragostea aceea cu fluturi in pantec, coaspele si primul strigat, ca mai apoi sa vedem si simbolurile biblice si existentiale, steaua si crucea. Un mic Iisus poet aici, aparut la fereastra universului.

Finalul, este unul si mai greu la prima vedere. Este o proiectie in viitor, pe cruce, privind inapoi, steaua nasterii. Ciudat, dar foarte interesant, cu totii ne vedem propria moarte traind in prezent si ne revedem filmul amintirilor cand murim, pana la nastere (sa spunem ca numai cei precoce, cu har christic, pot face asta)

Cel mai valoros poem citit in ultimele luni pe Agonia, unul al esentelor si al maximei inteligente. Jos palaria, sa curga stelele va rog.

cred ca se putea evita repetitia pubisului si a muntelui lui Venus. Motivele si asa sunt uzitate in poezie, sa le repeti depreciaza si mai mult ideatica.

Idem sintagma strans in brate te tin, o puteai lasa sa spunem de 2 ori, la inceput si sfarsit.

Cred ca este un text cu potential. Numai bine.

Stefan, cred ca exagerezi cu inghititul genunchilor.

Iti propun strivit in loc de inghitit, si elimini si acel vers cu antinevralgicul. Succes.