șters

Draga Nicolae N. Negulescu, nu am apucat niciodata sa-ti multumesc pentru intelegerea spirituala si pentru simtul critic deosebit cu care ai abordat scriitura mea. Dar niciodata nu este prea tarziu. Deci, multumesc.

Banuiesc ca titlul de ofiter nu stii cine l-a luat. Sau poate nu ai fost atenta. Este vorba de un mare scriitor si traducator roman. Poate cel mai mare traducator la ora actuala. Are premii peste premii, carti publicate vreo 40, mai pune vreo 120 traduse, mai pune marii clasici romani tradusi, mai pune-l si pe Cioran recent...

http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Frosin

Mi-a placut jocul de cuvinte acolo, consoana de neconsolat. Mai rar vezi ludic in scriitura feminina. Chiar eram plictisit de melancolisme.

m-a inspirat finalul, si iata si in ce fel:

la capatul unei strazi
din orasul imaginar
intrat in ritmul
zilelor de scris

daca place finalul meu... se poate folosi, macar ca exercitiu

citind acest poem m-am inecat cu o bucata de ciocolata si am tusit 10 minute, probabil din cauza efectului de carne in cola. Ce critica pot face la carne in cola? Sa stau sa inventez povesti despre nu stiu ce revelatie a autorului sau nu stiu ce imaginatie bombastica?

Sinceritatea conteaza, sunt atatia chibiti care fac comentarii pentru a castiga favorurile unor persoane, asa ca voi spune cu mana pe inima, acest text nu spune absolut nimic. superbul nimic, superbul limbaj rudimentar - aia.

Am citit texte foarte bune ale autorului, acesta este o catastrofa.

o sa punctez ce-mi place:

puteam să jur
te-am lăsat ieri în locul din care te potriveai
cel mai bine pământului

astăzi nu te găsesc
un tic-tac trădează o inimă ascunsă în perete

si o sa punctez si verusrile ce trebuie de urgenta scoase:

ochii ferestrei mă privesc cu ochii tăi

robinetul picură lacrimi urcătoare

vântul răscolește acoperișul

si ar mai fi dar iti ciopartesc poemul

pastreaza ideile bune si reconstruieste,

poem scurt, dureros, cu un sfarsit deosebit - metafora unei zile de vară vrăjită de copilăria pădurii

numai de bine

Teodor, asta cu raul ce trece prin tine si inima ta au mai spus-o si altii, si au spus-o deosebit de expresiv:

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/1801836/Râul_ce_trece_prin_inima_mea

mai citim

nu esti decis pe care drum sa mergi, pe stilul unui jurnal personal cu tristeti si angoase, pe un suprarealism bine ponderat, pe secvente horror de prin filme ieftine, cred ca le amesteci pe toate la un loc si iese un conglomerat pe care tu il categorisesti drept poezie. bine, nu tot ce zboara se mananca, dar problemele mari le ai atunci cand incepi sa filozofezi, unde nu este punctul tau forte:

singura poziție în care poți să exiști e cea verticală - nu si nu, poate doar daca: am impresia ca - singura pozitie...

e ca si cand ai spune, ma ciocnesc de iubita, 1 plus unu egal 5

îți deschizi venele e bine
sîngele cald e singurul prieten care te îmbărbătează - chiar ti-ai taiat venele sau este doar asa sa dea bine la public?

sau poate ca iti bei propriul sange si prinzi puteri ac si Dracula?

te oprești la semafor
excavatoarele mușcă din asfalt te gîndești la o mamă
care decojește copilului un ou fiert

asta este o comparatie de-a dreptul aruncata in ochii cititorului, fara niciun pic de delicatete, cu o logica primitiva


te gîndești la tine te simți murdar îți vine să-ți freci pielea de toate blocurile
dar petele nu dispar
ți se face milă de bătrîna puturoasă care îți cere bani
sărumîna dom inginer
ți se face milă de cîinele pe care îl vezi dimineața legat de o țeavă de gaz metan
la tine nu ai dreptul să te gîndești cu milă
tu ai geantă patru bețivi și încă nu ai salvat
pe cineva de la moarte

aici nu este poezie, aici este frustrare, ar trebui sa ne plangem toti de mila si sa ne smiorcaim prin texte de vai cat de dura e viata?

parerea mea este ca autorul nu-si depaseste conditia prin poezie, lamenteaza si iar lamentaza, cred ca ar putea sa-si concentreze textele, sa abordeze mai inteligent versurile (vezi Pasa)

autorul scrie de parca ar cersi mila, lipseste finetea figurilor de stil, lipseste substratul filozofic, lipseste eleganta unui stil mai concis.

Deci, NU.

era un individ pe care il chema Cioran si care zicea cam asa ceva: \"prostia cuprinde o doza de seriozitate care, condusa mai bine, ar putea inmulti numarul capodoperelor\".

as vrea sa il contrazic totusi pe Cioran, cu propriile sale cuvinte:

\"in zbuciumul mintii gasim o tinuta pe care am cauta-o zadarnic in zbuciumul inimii\".

adica intregul poem este un zbucium al mintii, o demonstratie de nu stiu ce, cateva pilule made in shakespeare si un bec rosu orbit de mult ca doi homeri.

Veronica, zi-mi un sinonim pentru catastrofa.

sa spunem ca aceasta corabie nu este in deriva si am sesizat si mesajele de la distanta. cineva citeste, se inspira, este creativ, este bine. se simte evolutia, parca ar merge si o schimbare de tematica, ceva aproape de cadrul poetic, ceva mai apropiat de realitate? ramane de vazut

dimineata ancorata in mine - asta mi-a placut cel mai mult

Sufletul nori

Doamne!
amprente de suflet
pe cer!


Aici este intregul poem, in aceste trei versuri superbe. Trebuie mult curaj sa renunti la ceea ce urmeaza pentru a ramane cu poezia in sine. Insa ai tot timpul din lume sa te gandetsi la acest lucru.

frumoase ganduri are acest om, inceputul mi s-a parut mai de forta, amintindu-mi de experienta poetilor din puscarii, care nu aveau pe ce sa scrie si scrijeleau pe pereti, iar daca nu mai aveau ce si cu ce scrijeli, incercau sa memoreze cat mai multe poezii... unele dintre ele necitite decat de ingerii mortii

Deci, din punctul meu de vedere, poezia este in strofa 1, e veridica, doare. Chiar si strofa a doua ar putea incheia o poveste adevarata, poetul eliberat si adevarul privit dintr-o alta ipostaza...

Mai departe devii patetic, mult prea patetic, si asta trage in jos poezia...

felicitari pt primele 2 strofe, acolo e poezia

pe mine m-a atras titlul acestui poem, si cred ca se putea mai mult dezvolta pe aceasta idee, cine polenizeaza umbrele daca nu o creatura a mortii, fluture sau ce o fi el, iar ideea ca umbrele ar fi asemenea florilor, iarasi este interesanta.

ei na, autorul nu poate sa isi recite textele. eu cred ca din contra, el ar trebui sa le recite cel mai bine, cu toate inflexiunile, opririle, respiratiile, reverberatiile...

poemul este de un romantism coplesitor, autoarea dovedeste mult curaj sa scrie cu atata dezinvoltura despre dragoste, insa este bine sa fii cateodata si asa

numai de bine

Pe fața omului prost stă cocoțată prostia

asta este un fragment ce mi s-a parut cu reale valente aforistice, cred ca ai tendinta sa le lungesti inutil, incercand sa explici cu foarte multe cuvinte lucruri care ar putea fi mai compacte

este desigur o umila parere

numai de bine

cred ca ai putea sa aerisesti textul prin inlaturarea epitetelor obositoare, sa lasi intreaga strofa sa fie o metafora...

ai un final reusit de poem

atâta timp cât încă mai
exiști Tu
voi continua să scriu
dumnezeu cu literă
mică

mie imi place tocmai finalul, si vad cum durerea cade fara zgomot pe o perna de sange

in rest este o chestiune de gusturi. numai de bine.

simt o evolutie in scris in acest poem, mult mai bine ca in restul sonetelor tale, ai un stil mai degajat, al contemplarii in spatii inguste, ai doua cadre foarte frumoase in strofele 1 si 3.

Megi pe repetitia - dulap si noptiera + tigara, cred ca te puteai debarasa elegent de ele, evident, este alegerea ta.

versificatia e curata, ritmul curge, sensibilitate. iata ca rabdarea si truda se rasplatesc uneori. numai de bine.

un poem valoros, dedicat mamei, mama face intotdeauna minuni in poezie. imi place cadrul, imi place viata la tara, mi aduce aminte de bunici mai mult, este o intoarcere in timp pentru unii dintre cititori si o durere care reapare pt cei care... dar nu mai zic nimic

bravo