șters

Draga Valeriu, parca ai fi Jason Reynolds, in varianta romaneasca. Nu stiu daca ai citit Un drum lung pana jos, ca sa intelegi unde bat. Voci, multiple personalitati, personaje fictive, dialoguri imaginare, un univers a la Pessoa, intr-o transpunere americana, plina de negri, mafioti si crime razbunatoare. Niste poeme superbe. Ar fi foarte interesant sa scrii o carte pe linia asta, folosind peisajul in care traiesti tu. Evident, Malmsteen desfunda toate caile senzoriale, scrisul pe muzica fiind, intotdeauna, autre chose. Bafta!

numai de bine!

Da, atat cat ati modificat, este foarte bine!

Si aici ar trebui sa faci ceva:

va fi de ajuns că din îndestulata hrană
se vor fi înfruptat
să poată sparge peretele alb

devine

hrană este suficientă
pentru a sparge peretele alb


Oricum, ma bucura receptivitatea si perfectionismul de care dai dovada!

Un sonet placut, ca idee, ca imagini. Da, are unele ruperi de ritm, aproape insesizabile, fiindca ritmul e dictat fortat de versurile anterioare celor cu probleme de ritm. Cu toate acestea, nu ritmul ma deranjeaza asa de tare, ci pronumele personale: Mine, mea, mie, tine, ea, mi... "Amor mi-e-n mări" sună ciudat. "Cu zbor ce-n loc va sta, tumult nu-nfruntă" e un vers tare greoi. Cu o asociere de consoane deranjanta: ltn. Dacă îți recită cineva sonetul, fără să-l vezi, nu-l înțelegi. Cu un ritm perfect, cu eliminarea unor pronume care sunt in surplus, cu clarificarea unor sensuri în 2-3 versuri, se poate ajunge la un sonet perfect. Puncte forte: versul care este si titlu si versul final. Pentru acestea, si nu numai, felicitari!

În alt unghi de privire/culoare

Mi-a plăcut, în special, ultimul, pentru că se îmbină perfect vizualul cu auditivul. Dar și cel cu smulgerea petalelor e foarte reușit. La primul m-a deranjat un pic versul 2,în altă dimensiune, pentru că are, 8 silabe. Aș fi vrut ceva mai rafinat acolo, care să sugereze dimensiunea, fără să-mi dea soluția direct. Doar o părere, sper că nu am deranjat. Felicitări!

Un sentiment plăcut la citire. Un poem descriptiv, o călătorie, o metamorfoză. Cred că la ultima strofă se mai poate simplifica, eliminându-se anumite cuvinte, în special verbele. Numai de bine!

Pseudonimul provine din Canada, statia de metrou Snowdon, cartierul NDG, Montreal. Stateam la etajul 22, aproape de nori. Stiu si de regele galez. Salutari, numai de bine! PS. Trebuie si joaca, altfel, daca ne luam doar in serios, ne ducem dracului...

autorii, atunci cand protesteaza, folosesc rimele pentru amplificarea trairilor, nascandu-se o anumita muzica. Esti foarte aproape de acele piese de hip-hop de calitate si o spun la modul foarte serios. Protestul m-a dus si mai departe, in timp, la mesajele lui Whitman, care se adreseaza viitorului de peste 100 de ani. Consubstantial, ai chiar si un infim procent eminescian, un hard memento mori valerian. Bafta!

Da, un poem de dragoste splendid. Nici nu mai vreau sa spun altceva.

Alfa incepe cu o frumoasa metafora a curcubeului, iar la final, o superba abandonare in bratele supremei iubiri, iubirea de Dumnezeu. Textul este perfectibil, dar transmite. Iar daca transmite, daca are emotie, este poezie.

Pe langa sensibilitatea dv caracteristica, acest poem are si un final foarte puternic: gândul tău îngăduie tăcerii să dezmierde. Felicitari! PS. Sa stiti ca puteti extrage un aforism de aici, daca depersonificati expresia: Gandul ingaduie tacerii sa dezmierde.

Te rog să-mi rezolvi și mie problema de logare pe versiunea nouă, cu datele pe care ți le-am trimis pe telefon. Din moment ce textele mele vechi sunt pe noua versiune, nu mai are rost să le recuperez și pe vechea versiune, care mi-ai spus că va dispărea definitiv. Le voi peria, deci, pe noua versiune, când va fi posibil. Sper, totuși, să devină atractivă și noua versiune, astfel încât să se bucure lumea. Deocamdată nu mă pot obișnui, dar e nevoie de timp pentru orice. Oricum, vei primi feed-back-ul necesar. Te salut!

să fi cuminte se scrie să fii cuminte. Aveți nivel 120 și nu știți niște reguli elementare de gramatică

tu și încă câțiva sunteți în atenția cuiva. Te pot evita, dar nu mă mai invita prin subsolul textelor tale. Pricepuși?

continua cu halucinatiile, esti irecuperabil (cu privire la memorie). Bye

cum dreac ai intrat pe Agonia tu, mai baiatule, in 2001, fara cont si fara prezenta si fara sa spui un cuvant? Ai intrat pe Googe, ai dat search, si ai inceput sa citesti ce scriau altii? Ti-a fost frica sa intri din cauza lor? Ce dreacu consumi acolo, mai baiatule? Ai debutat in vis, in halucinatii? Uita-te in comentariile tale. Alea sunt dovada scrisa ca esti un pui de Avicola din 2006. vai de capul tau...

cand am spus despre unii ca sunt amatori, v-ati revoltat. Aici recunoasteti ca sunteti amator, cu deplina resemnare. M-ati facut si nesmitit (urat din partea DV), fara sa vedeti cand mi-am cerut scuze, si continuati pe un ton arogant, cu toate ca nu ati demonstrat nimic in lumea literara. Leo spune niste minciunele pe aici si l-am corectat. Puteti verifica si dv in comentariile lui, cand a aparut pe aici, iar apoi puteti verifica in ale mele. Iar cand imi voi recupera textele vechi, veti putea vedea si textele. O repet. Leo spune minciunele.

Iar m-ai invitat, iar te corectez. Tu esti nascut pe Agonia pe 6 oct 2006 si primul cuvant care ti-a iesit din gura a fost inutilitate, intr-un comentariu offtopic. Tu pe vremea cand veneai pe acest site, erai un pui mic de avicola. Tu nu ai apucat vremurile de glorie ale Agoniei 2002-2005, cannd noi, batranii site-ului, formam un nucleu fain pe aici. Cand eu ma nasteam pe Google, cand eu ma consacram pe Agonia, tu nici nu existai. Tu ai aparut ulterior, dupa ce unii dintre noi au plecat. Ti-ai facut o echipa, ai cooptat inca cativa care scriau porno ca tine, si v-ati laudat unii pe altii. Laudele astea sunt si acum, doar echipa e un pic diferita. Nici fazele initiale ale douamiismului nu le-ai prins. Alea despre care scrie Visan si in care ma incadreaza pe mine. In stilul asta al tau eu scriam in urma cu doua decenii, apoi m-am maturizat. Tu tot a la Bukowski scrii, iar uneori tinzi spre Brumaru, cand o dai in indragosteli. Ce sa zic, Agonia este ultimul tau refugiu, daca ti se ia jucaria, nu te vad supravietuind in lumea poetica reala. Tu inca traiesti in trecut, pentru ca trendul pe Agonia nu a evoluat. Au plecat valorile. Acuma, nu stiu ce sa fac. Sa te trezesc la realitate, poate-poate evoluezi ca poet si prinzi noile curente din urma, sau sa te las sa traiesti in lumea ta de vis, in care inca te mai crezi cel mai bun de pe un site pe care ai venit cu MARE intarziere? Premiantule! Demonstreaza frate in afara Agoniei, demonstreaza in marile culturi ale lumii si nu ii mai pacali pe oamenii astia de pe aici care nu te cunosc cu adevarat....

Acest poem îmi aduce aminte de I. M. Panayotopoulos si Fereastra lui deschisa spre univers. Desigur, exista o diferenta de stil si de abordare. Poezia domnului Dume e mai mult indreptata spre interior, spre eul suferind, pe cand, la marele poet grec, avem calatorii spre Alexandria, Paris, Hawai, Sao Paulo etc etc. Poezia domnului Dume se poate asocia mai usor cu conditia optzecistilor, retrasi cu forta in spatiul interior, dar, intalnim si un soi de deprimism, cu care ne-a obisnuit Vlasin. Nu se poate, totusi, sa nu observam, la dl Dume, niste imagini extraordinare, originale:

singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese


Deci, felicitari sincere!