șters

Fiind foarte familiarizat cu Elytis sau Kavafis, mi-a fost uşor să abordez poezia dv. dpdv mitologic. Elytis tinde să glorifice eroii și valorile naționale printr-o viziune optimistă asupra istoriei Greciei, iar în poemele sale se regăsesc referințe la zei precum Apollo sau Athena. Kavafis, contrastual, are o abordare mai pesimistă și introspectivă, punând accent pe fragilitatea existenței umane. El folosește călătoria lui Ulise ca o metaforă pentru căutarea sensului vieții. Pe lângă cei 2, Seferis face referire la muze, folosindu-le ca simboluri ale inspirației artistice. Desigur, Homer, Hesiod, Pindar, Ovidius sunt şi ei repere incontestabile, însă m-am referit la poeţii ultimului secol din Grecia, mai ales că Elytis şi Seferis sunt nobelişti. Iar dacă trecem Adriatica, este evident faptul că Dante o invocă pe Calliope în Divina Comedie. Şi totuşi, cea mai recentă conexiune pe care o am în cap, de unde şi legătura pe care am făcut-o cu poemul dv., rămâne un episod din The Black Mirror, în care Calliope este ţinută captivă de un scriitor avid de glorie. Felicitări încă o dată!

mă refer la:

dacă nu-ți crapă coloana vertebrală
a inimii
ca într-un exorcism

în rest, un poem bun. Interesantă abordarea refluxului Mării Negre, el existând, dar fiind insesizabil din cauza celor 10 cm de înaintare şi retragere.

mi-a plăcut foarte mult şi:

când ne vom săruta,
va fi ca atunci când visul
înghite viața ca o eclipsă,
umbra lunii ar sta în poziția fătului
în semnul scorpionului,
murind în ea însăși.

pot spune că mi-a plăcut prin doza de nefericire, prin întoarcerea din vis acasă, dar şi prin amestecul de la final, care descrie exact haosul urban. Finalul, impecabil.

Florile păpădiei au o culoare galbenă. Fructul este o achenă cu puf.

nici o amintire - nicio

că să te ridic - ca să

aş fi preferat gerunziul ridicându-te

mai bine, Ilie Grigore, eu le ştiu

mai bine, Ilie Grigore, eu le ştiu

dacă nu, îl chem pe actorul care îţi recită versurile la Radio. Îmi pui o pilă la el? Poate îmi împrumută şi o poză, să am mai multă priză la public. Vorbesc de heteronime, of course.

P.S.

faci ce faci şi deviezi mereu de la comentariul pe text. Mai bien ai explica domnului Ilie Grigiore unde sunt micile probleme. De exemplu, acei căci. El le ştiu foarte bine pe toate, dar îi las şi pe alţii să facă observaţii, să nu creadă autorul că am ceva cu el.

construit, palimpsestic, în jurul mitului în care Orfeu, coborând în infern, încearcă să o salveze pe Euridice. Durerea poetului e iadul, e Hades de care a reușit, totuși, să scape, dar care i-a furat inspirația, transformând-o în noroaie de cerneală, incapabile să modeleze chipul iubitei. Felicitări!

Maestre.

spiritualul şi carnalul

prin canale să meargă Neluţu, din melodia celor de la Racla.

parcă te prinde mai bine. Chiar e nevoie de o pauză între versuri, ca o pauză între respiraţiile sufletului. Sunt imortalizate nişte cadre care pregătesc terenul pentru trecătorul ce-a ieșit din schimbul trei. Şi chiar dacă pentru el nu-i timp de căutare, trebuie găsit răspunsul la întrebarea finală: unde să găsești loc pentru toate frunzele care s-au lăsat în voia vântului? Frunzele, aceste vieţi, aceste trăiri, aceste vise cu nervurile secăuite de seva iubirii, devenite, fără voie, amintiri.

prin cele două cuvinte acceptate, dar şi prin modificările ulterioare, care redesenează aerul (explozie şi redesenare, ce paradox!) sau care clarifică reîntoarcerea către sine a Calliopei, după dispariţia poetului (aşa văd eu), plecat printre lespezi şi umbre, din el rămânând doar amintirea, ca o floare, poemul vine cu o nouă dimensiune mitologică. Tehnica palimpsestului este sugerată doar de titlu, acolo e cheia. Şi rămâne ca marea, unica martoră a pierderii, să devină sursă de inspiraţie, de alinare, surorile muze neîndrăznind să perturbe suferinţa şi tăcererea celei mai înţelepte dintre ele. Un poem de pus în ramă!

cu scuzele de rigoare!

Sunt nerăbdător să văd cum va arăta varianta finală!

nu se încadrează la vulgaritate, iar cuvântul curvă poate fi folosit în multe contexte, fără să fie ofensator. Dacă spune cineva că viaţa este o curvă, nu e nimic vulgar aici. Prin faptul că aţi pus textul la vulgare cred că aţi avut nişte remuşcări în relaţia dv. complexă cu divinitatea, iar asta este un lucru bun. Suferinţa, pe care şi eu o cunosc f bine, fiindcă mă lupt cu nişte hernii de disc de foarte multă vreme, ne face uneori să răbufnim, chiar şi la adresa lui Dumnezeu. Ce să facem, suntem oameni. Hai că o palincă mai alină suferinţa, te mai face să uiţi, dar sublimarea suferinţei, prin poezie, şi încrederea că Dumnezeu are grijă de noi toţi şi ne pregăteşte CEVA mai bun, trebuie să primeze. Asta este convingerea mea, nu este un sfat sau ceva de genul. Sănătate, inspiraţie şi bucurii, dragă domnule Romulus Câmpan Maramureșanu!

aş merge şi mai departe. Aş schimba titlul în Caliope. Şi în loc de muzele tac, aş pune surorile tac::))) Caliope, faţă în faţă cu vocea sinelui. Caliope, însingurata, întârcându-se de la poetul care a înlănţuit-o.... Evident, macii ar trebui implementaţi în primul vers.

şi explicită, adică:

Se pare că natura
s-a reinventat
pentru noi.

merită să dispară.

Strofa 1, un frumos preambul pentru tragismul strofei a doua. Strofa de la mijloc: graţie, frumuseţe, moarte, renaştere, toate la un loc. Este fabuloasă! Atàta doar, să scoateţi articolul hotărât de la dalele, să fie doar dale. Lele-ul sună aiurea. Sau poate folosiţi sinonimul Lespezi.

la nivelul textelor dv. cele mai reuşite. Rime banale: vine-tine. Dezacord: cele mai adânci urme A(le) lumilor. Redundanţa privirii: Fiindcă atunci când în ei privesc, În privirea lor văd privirea mea.

TOTUŞI

puteţi păstra ultima strofă, ca o poezie de sine stătătoare!