Supoziții fără sens

1 min lectură·30 aprilie 2008

Mediu

Punem vorbe pe tăcere

și vorbim mereu anapoda,

nu știu dacă se clădesc refugii,

soarelui i s-a luat lumina,

unii au averi, alții doar păreri.

Nimicul ne umple de uitare,

îmbrăcat în veghe caut un surâs,

am împodobit iubirea cu un inel,

am salvat tentativa ce părea eșuată,

așa că nu-mi pot găsi ultimul cuvânt.

Lumina ne face pe toți stele,

nu vrem casă la munte

pentru că ne văd doar norii,

mai bine ne-am face rai în inimă,

dar între oamenii apare iadul.

Oglinzile sufletești sunt amețite

de fumul otrăvit al conștientului,

plăcerile încep un drum posomorât.

Visul universal ce-l creiem cu toții

nu trebuie să fie niciodată egoist.

012.337

Constantin Rusu. “Supoziții fără sens.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/1780937/supozitii-fara-sens

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

da, aveti poezii care deslusesc ceva din portretul sufletului romanesc.
imi place plutirea prin constient cu vasle lirice.
cu prietenie,
andrei