Poezie
Testament
1 min lectură·
Mediu
Suntem stele trimise-n univers,
lumina ne dă rimele din vers,
secunda ne șterge amintirea,
dar avem comoară doar iubirea.
Frunza o culoare mai oferă,
tristețea a devenit o sferă,
noaptea cupolă de mănăstire,
iar ochii-s plimbați în amăgire.
Nu mai vedem adevărul pe drum
iubind norii de minciună acum,
deși începutul a fost un cuvânt
cu iubirea pusă-ntr-un cuib sfânt.
Unii au sădit flori peste veacuri
ca să apară zâmbetele-n leacuri,
iar clopotul pendulul din secundă
un gând bun poate să ne ascundă.
Voi lăsa testament al acestei vieți
iubirea învelită-n frumuseți
și mângâind cu blândețe un cuvânt
în rugăciune am să cer un gând.
033.186
0
am -deraiat- putin si daca am suparat imi cer scuze,
e placut textul, in rest,
numai bine!