Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

la umbră de la alior

1 min lectură·
Mediu
doamne
dă-mi să trăiesc moartea unui
tânăr curat/ nevinovat la 32 de
ani secerat pe trecerea de pietoni de o
mașină decapotabilă moartea surâzând
cu pletele în vânt să coboare
dintr-o reclamă anti-aging la 42 de ani
să-mi pună pe buze
firimitură/ de cuminecătură
iar în ochii larg deschiși
strop de verde de paris
să nu mai văd cum la 52 de ani
iubita mea cu trup transparent face
topless pe stradă și îmi
zâmbește de sub masca anticovid
sau poate doamne pe la
62 de ani când îmi va crește-n păr
floarea alb-a gândului/ floarea vântului
fă să mor pe-un scaun de frizer ca
în filmele de acum 72 de ani cu gangsteri
și mitraliere made in china
că doar poetul locuiește de la mână pân’ la
creștet în afara legii și
în afara acestei lumi scunde și triste în care
uite mâine împlinesc 102 ani
și încă mai țin în mână pixul ca pe un tommy
gun machine din filmele cu al capone
păzea
e ațintită spre ultimul singurul meu cititor
care cu fața la perete cântă pe versuri de
fernando de la caransebeș
ooof dor ooof mor/ la umbră de alior/
sub șenilă de tractor
00843
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
198
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Constantin Rupa. “la umbră de la alior.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rupa/poezie/14150421/la-umbra-de-la-alior

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.