lupta cu demonul poeziei

o fiară spăimoasă/ cu dinți de pucioasă/ și limbă hleioasă coboară din înaltul ceriului întrebând în stânga și-n dreapta de copilul din tine ăla închis în cămară și uitat acolo ani la rând ce greu e să te lupți cu sinele în acest spațiu strâmt când balaurul îți cunoaște toate cotloanele ființei și știe că în apărarea ta nu ai decât un paloș decupat din povești și un cal răpciugos cu aripa despicată/ cu copita ferecată pe când demonul are solzi de târâtor/ ochi de răpitor/ ghiare de zgripțor plus o centură burdușită cu dinamită pe sub tricoul cu lozinca cititori din toate țările uniți-vă de frică nu mai ai timp să te întrebi dacă ești treaz sau visezi între voi cuvintele mănâncă pop-corn și strigă ca la o gală de wrestling te lupți cu balaurul zi de vară/ până-n seară până ce d-zeu aruncă prosopul și între voi se ridică un zid chinezesc abia de îți tragi sufletul că fiara scoate trâmbița apocalipsei și totul în jur se prăbușește ca un perete de chirpici arunci pieptenul care se face pădure dar nici pădurile nu mai sunt ce au fost deznădăjduit arunci peste umăr o foaie albă și ea se transformă în nisip mișcător abia ai timp să te prinzi de singura certitudine din viața ta iubita imaginară dulce ca o țigară mentolată ea îți întinde o mână de ajutor abia ai timp să înțelegi că flacăra care pârjolește totul în jur este chiar respirația ei