Constantin Popa Istrițeanu

(1) Domn Becali îi schimbător Când e vesel și cu umor Când se face foc și pară Parcă vara a nins afară. (2)

(1) Domn Becali cel smerit De Satana s-a pitit Și, si-a luat o dezlegare Pentru dulcea lui ... mâncare.

Trăiam… doar respirând Și ades oftând De multe ori eram forțați, să stăm în rând, Iar alteori… la rând Încă de mici noi învățam, Să nu spunem ce-avem în gând Și-n noi era un

De aceea e frumos fotbalul Ca unul, ce-i cunoscut drept \"Neamțul\" Dorinel, precum ai lui, să înțelegă...că meciul Se termină doar, când arbitrul arată... centrul!

Flacăra din sobă e pe sfârșit Jarul din roșu s-a înnegrit Timpul și el, în loc pare că s-a oprit Doar gândul hălăduie singur Prin nevăzute

Domnul Boc, cu iarna se ia la luptă N-are timp și...glasul țării nu-l ascultă Cred că...ar fi bine să cam plece Chiar acum, în miez de iarnă... rece!

Să-L vezi pe Dumnezeu E mai mult decât tot Ce poți să vezi în a ta viață. Să-L asculți pe Dumnezeu E mai mult decât tot, Ce-ai

A fost o zi de iarnă Poate, ca altele Mai mult, sau mai puțin geroasă, Cu omăt pe casă Și pe jos, pe pământ ca o plapumă pus Nu se știe,

În al nostru parlament S-a produs un incident Șeful la senat, foști colegi și-a criticat Unul, drept prostănac, pe el... l-a catalogat. 22-24 dec. 2009

Timpu-n clipe se ascunde, împărțit Parcă s-a oprit El nu s-a sfârșit Si-are un nume: care-i azi Tu omule nu te gândi C-o să cazi,

Timpul cerne și rămâne Doar ce vrea, să se adune Fie-n case din cătune, Ori în marile palate Și vestite și frumoase Cu grădini ce-s

Merg pe o stradă Ca printr-un tunel Cu partea de sus lipsă Mărginit de case, pomi Fațade de blocuri cu balcoane Cu uși diferit colorate În față cu

Brumă peste tot Ca un preambul al iernii Cu un... Moș Roșu!

A fost O Zi, Cum poate, nu va mai fi Niciodată, pe acest fir de nisip Dintr-un colț al Universului nemărginit Botezat Pământ Când S-A Născut Un Copil Sfânt Fiu al Domnului Dat unei

Am privit o veche cruce Înfiptă la o răscruce Din satul de la poalele dealului A cărui umbră Uneori, în parte îl acoperă Și îl

Zidim din țăndări de clipe Mereu veșnicii, noi zidim Ca să fugim, Din calea unor stihii Și tot ocolim Câte un tăcut țintirim Ce-n drum

(1) Răzvan, fiul cel vestit Þara întreagă a uimit: Cu-a-sa spusă:\"cum că noi\" O să fim, pe... locul doi! (2) Arogantul de Răzvan se face, că nu

Domn Băsescu cel repezit Nici o clipă nu s-a gândit Că... aruncând cu o lege în lume Va stârni o revoltă chiar... pe bune, Legată de, un cunoscut în țară... nume!

„ Poetului Mihai Eminescu la ceas aniversar.” Din nou în gândul nostru El..., și slova lui Ce-n ea cuprins-a Necazul și durerea neamului, Istoria, legenda și

Urmele timpului Pe chipul tău nu se aștern, Nu rămân, ele se ascund Undeva în adânc Poate în al tău suflet, Ca să nu fie privite, Și cumva... răstălmăcite Doar... zâmbetul tău e același

Domn Băsescu când e bolnav Își adună al său conclav Și-l întreabă:unde să meargă, Sănătatea să și-o dreagă? La Viena, sau mai bine la Paris Că la noi, spitalele sunt de... închis!

În albul infern Cu ale sale dune Acum liniște.

Fiecare clipă E o frântură Din timpul ce curge Și-n ea e și o lacrimă ce se scurge, Dar și o aripă de Înger Păzitor ce

Când pleci să lași ceva: Un pantof așezat cumva, într-o poziție, Ca și cum te-ar urma, Sau ar pleca după umbra ta O bluză, undeva agățată